vise

iunie 18, 2015

Poveste din viitor

O raza de soare se strecura in camera prin geamul dormitorului, filtrata de perdea, si ii mangaia obrazul. Deschise ochii si se uita in jur. I se lumina fata cand vazu atatea lucruri familiare, parca visul ciudat pe care-l avusese s-a si estompat, era mirosul asternutului proaspat, perna moale, totul o indemna sa inchida ochii la loc si sa schimbe visul cu unul mai frumos. Dar se anuntase o zi insorita si placuta de duminica, parca era pacat s-o iroseasca dormind. Deodata doua maini puternice au cuprins-o intr-o imbratisare placuta si voluptoasa totodata, el inca dormea si o cauta in vis. Se uita cu drag la degetele acelea frumoase pe trupul ei si decise sa se mai bucure un pic de imbratisare, inainte sa se ridice din pat si sa-si lase omul sa mai recupereze somn. Inchise ochii si zambi.

Dupa ce el s-a adancit in vise, s-a intors, l-a privit cat de senin este cand doarme si-a spus in gand „imi esti atat de drag”, l-a sarutat pe frunte si s-a desprins din imbratisarea somnoroasa ridicandu-se din pat. Facu cativa pasi pe hol, trecand pe langa camera copiilor si arunca un ochi sa-si mai vada comorile, niciodata nu se satura sa-i priveasca. Sonia si Sebastian dorm linistiti, fiecare in patutul lui, deci are putin timp pentru ea.

Cobori scarile in picioarele goale si camasa de noapte spre bucatarie. Trecu prin fata unei oglinzi rapid si facu doi pasi in spate, zabovind si utandu-se la reflexia ei, zambind. „Da, acum e bine” spuse aranjandu-si o suvita rebela si continuandu-si drumul. Puse de cafea si deschise usile spre terasa. Iesi pe terasa, adulmecand aerul curat al diminetii, asculta cantecul pasarilor si privi in zare, peste lac. Vazu ferma din apropiere, verdele ierbii contopit cu albastrul cerului si i se confirma inca o data ca acolo e locul ei, locul lor, acolo e acasa. Un pic infrigurata intra in casa. Sari rapid in dus, se schimba in ceva comod, isi stranse parul si iesi in fata casei. Max, Golden Retreiver-ul familiei, era nerabdator sa-si gasesca tovaras de joaca, Tomita nu avea chef de el si il zgariase, asa ca aparitia ei ii starni o bucurie imensa. Dupa portia de dragoste primita, se declara multumit si pleca sa-si rontaie jucariile. Stia ca era doar prima pe ziua de azi, omuletii cei mici vor aparea curand si nu-l vor slabi cateva ore bune.

Ea se intoarse in bucatarie, la fix cand cafeaua era gata. Isi turna o ceasca si iesi pe terasa s-o savureze. „Ce viata frumoasa! O dimineata relaxanta in natura, imi beau cafeaua, ma bucur cu toate simturile!” Linistea a fost scurta, deoarece auzi zarva pe scari. Doua mogaldete impreuna cu un barbat frumos isi facura aparitia harjonindu-se. Protector, el ii lasa jos din brate si-i lasa sa se joace, venind spre ea. Dupa ce vazu despre ce era zarva, ea continua sa-si bea cafeaua, bucurandu-se de ultimele sorbituri. El iesi pe terasa, o lua in brate, o saruta dragastos „Buna dimineata, draga mea!”, zambindu-i. „Ah, zambetul ala minunat, zambetul ala care m-a fraierit si cu care iti iert orice”, spuse ea muscandu-si buzele.

„Mami, ne e foame!”, se auzira niste voci pitigaiate.  Au zambit complice uitandu-se unul in ochii celuilalt si s-au intors spre pitici, urma o duminica perfecta in 4.

mai 21, 2013

Cum era sa ratez Depeche Mode si a treia oara

Pentru cine nu stia, sunt fan Depeche Mode de mica. Imi aduc aminte de petreceri unde dansam intr-un mod deosebit cu o prietena pe „Personal Jesus„, sarind intr-un picior invartindu-ne si fluturand circular o batista, ehe, ce vremuri! Pe langa faptul ca am avut bocanci cu placuta metalica si imi placeau la nebunie, aveam blugi largi, pe toate oracolele mele scria mare DM, aveam si insigne si, evident, imi placea de Dave.

De-a lungul anilor mi-au placut in continuare si i-am ascultat. M-am bucurat foarte tare cand au venit in 2006 pentru prima data, mi-am dorit mult sa merg. Dar, pentru ca varutza era nehotarata si n-a fost pe faza, plus prietenul meu de atunci a zis ca daca nu mixeaza (lesinat cu dj-ii, ce sa-i ceri) si doar canta, ce rost are…n-am mai mers. Dupa aia, ne-am smuls parul de ciuda ca n-am fost, dar am inghitit in sec si ne-am promis ca data viitoare mergem sigur.

Vestea buna a venit undeva spre sfarsitul lui 2009, cand am aflat ca vor veni din nou in 2010 si vor face un spectacol si mai tare decat precedentul. Ca sa fiu sigura ca de data asta nu mai ratam, am cumparat biletele din decembrie pentru mai anul urmator, asteptand momentul cu incantare maxima. Dar astrele au fost potrivnice si, cu cateva zile inainte de concert, Depeche si-au anulat turneul in cateva orase datorita problemelor de sanatate ale lui Dave. Toata lumea spunea ca a luat o supradoza, misto-uri, glume, proaste care m-au necajit atunci „Ce vor face fanii DM in Parcul Izvor?” „Enjoy the silence„. Ah, cmooooooon!!! Treaba lor cum sunt in viata reala, nu sunt primii si nici ultimii artisti geniali care au probleme cu drogurile, alcoolul sau alte vicii. Cred ca in lumea asta nu se poate altfel, ca posibil sa nu rezisti. Nici in 2010 nu am avut noroc… 😦

Anul trecut se auzeau ceva zvonuri cum ca ar ajunge din nou la noi, zvonuri confirmate din nou catre sfarsitul anului. Am zis GATA! Asta e!!! Am gasit un moment frumos, in februarie, sa-i fac varutzei cadou biletele la concert si i le-am fluturat prin fata, cu promisiunea ca mergem si ca le tin eu la mine, ca ea e cascata si le pierde. Zis si facut, puse bine in plicul lor in bucatarie. 🙂

Dar socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Am fost plecata o saptamana la Madrid in delegatie (o sa povestesc si despre asta, intr-un post viitor) si cand m-am intors, casa luna si plicul disparut. Panicaaaaaaaaaaaaa!!! 😆 Cu o atitudine de labila psihic am intrebat despre biletele mele, ma isterizam, apoi radeam de situatie si tot asa… se pare ca in febra curateniei biletele au fost aruncate. Hey, dar ce bine, am facut niste oameni fericiti… si eu ce faaaaaaaaaaaac?! Dupa un mic circ cu cei care vindeau biletele, mi-am luat altele, bineinteles, in alt loc si un pic mai scumpe. That was close! Se facea misto de mine ca e un semn ca nu trebuie sa ajung. Hmmm, nu se poate asa ceva, mie cand mi se pune pata, mi se pune rau si permanent, nu se mai intelege nimeni cu mine! 😀

Astfel ca, inca o data, nimic nu sta in calea viselor mele! Am ajuns la concert, am stat in tribuna, vedere mult mai buna decat la Gazon B unde aveam initial biletele si a fost una dintre cele mai tari seri din viata mea! A meritat asteptarea, au meritat nervii, banii dati si toate neplacerile de pe parcurs. Nimic n-a mai contat cand au urcat pe scena si au inceput sa cante. Tot concertul am urlat, am tipat, am cantat si am avut pielea de gaina. Atmosfera a fost una dementiala, Dave un entertainer de exceptie, publicul a rezonat la fiecare sunet, la fiecare miscare si fiecare acord bine-cunoscut. Nu mai vroiam sa se termine…!!! Dar au fost 2 ore (si un pic) absolut fantastice! Deci, daca iti doresti ceva mult, mult, mult, se va intampla, universul conspira, planetele se aliniaza, si the sky is the limit!

Pe site-urile de specialitate se gaseste si playlist-ul lor din concert. Mi-as fi dorit sa mai cante si „No Good„, „Strangelove” si „World in my eyes„, dar poate data viitoare. Ca simt eu asa ca s-au simtit excelent si ca vor mai veni, clar voi spune prezent, de oricate ori vor veni. Sunt putini despre care pot spune asta, si Depeche Mode sunt unii dintre ei!

Nu trebuie sa va placa Depeche intr-un mod asa ca mine ca sa mergeti la un concert, sunt totusi vechi in bransa si s-au reinventat mereu, pastrandu-si totusi stilul. Vocea lui Dave a sunat impecabil, sonorizarea excelenta, ca atunci cand canta un vers sa ti se faca pielea de gaina si sa iubesti bass-ul ala din voce. Dupa un concert, perceptia si aprecierea se schimba mult, in bine sau in rau, depinde doar de artist. La mine, ei sunt sus de tot, de o saptamana sunt numai cu playlist-uri de-ale lor in casti si nu ma pot opri. Dar repet, eu sunt subiectiva si under influence. Si tare imi place!

martie 29, 2012

Noul meu prieten

A fost abandonat impreuna cu alti semeni de-ai lui cand era mic. Au fost toti gasiti de niste copii si dusi la doctor. Cand au fost pusi pe picioare, au ajuns in grija unor oameni cu suflete bune, care le-au oferit protectie, mancare si i-au ingrijit cum au putut mai bine. Pentru fiecare din ei, sperau la un loc mai bun, la o viata mai buna si un trai intr-o familie care sa-i iubeasca si sa ii trateze asa cum merita. Iar ei sa fie recunoascatori pentru sansa oferita si sa-si rasplateasca stapanii cu multa dragoste.

Dupa 5 ani, iata ca ne-am gasit. A fost dragoste la prima vedere. Am vazut si altii ca el, dar niciunul nu a fost mai dragut, afectuos, lipicios si scump ca el. Am fost convinsa ca vreau sa-i vad pe toti si apoi sa ma hotarasc. Cu toate astea, numai la el imi statea gandul, ba chiar l-am visat. Dar, dupa ce mi-am urmat planul… am ajuns la acceasi concluzie: el e! Si nimeni altul! Si l-am adoptat. Si e al meu si ma topesc de dragul lui.

Cand a facut cunostinta cu noua lui casuta, avea lucrurile lui pregatite, o noua stapana care citise si se informase inainte, desi si acum are impresia ca nu stie mare lucru despre pisici… si a fost timid. Dar, odata ce ne-am acomodat unul cu celalalt, e iubire mare! Si ma face sa zambesc, ne jucam, imi insenineaza zilele, imi ocupa serile si m-a responsabilizat, e un sentiment frumos sa stii ca un sufletel depinde de tine, te asteapta acasa, se bucura ca petrece timp cu tine si tu ii porti de grija. 🙂

Le multumesc foarte mult celor de la Robi, care au avut rabdare cu mine, sa-mi dea informatii, sa-mi raspunda la intrebari si au avut incredere sa mi-l dea. Iar numele nu i-l voi schimba… suntem predestinati, are acelasi nume cu mascota din masina. Asadar, meet Pipo! 🙂

PS: Recomand adoptia de pisici de la Robi, ei sunt profi, iar pisicile sunt bine ingrijite si sanatoase.

ianuarie 9, 2012

Leapsa licean(l)a

Ce-i drept, n-am mai avut demult parte de lepse si, cum probabil se gandesc la mine niste oameni draguti, mai precis fiica mea Marmota… mi-a dat de lucru, sa execut o leapsa. Si nu asa oricum, ci cu regulament. Na-ti-o franta ca ti-am dres-o! Dar… cum e vai de parintii care n-asculta de copii, scriem si leapsa si regulamentul:

  • scrie minim 3 lucruri pe care tu le-ai fi început din clasa a 9-a specificand si cum anume te-ar fi ajutat
  •  transmite leapsa mai departe la minim 3 prieteni, maxim 5
  • scrie astfel încat să generezi comentarii, vrem să pornim o discutie constructiva
  • nu trebuie să scrii prea mult, insa nu trata leapsa superficial (un 400-500 de cuvinte e foarte bine) 😛
  • preia si regulamentul in articol ca sa stie lumea ce trebuie sa faca
  • raspandeste mesajul prin social media, insa fara a spama, vrem doar sa stie lumea de ea.

Liceul… bitter sweet memories… ca sa caracterizez in 3 cuvinte! 🙂 Liceu bun, am dat examen la matematica si romana, pe vremea aia se invatau comentariile ca poeziile si tare imi doream sa le pot pune pe muzica. Tin minte j’de melodii din vremurile alea, le cant pe de rost, da’ comentarii… pfuai! Niet! Nada de nada! Am intrat la mate-fizica, unde si optasem.

Si acum sa incepem cu partile amuzante sau care nu sunt foarte legate de scoala. Am fost mai apropiata de colegii mai mici cu un an decat de colegii de varsta mea, asa ca un lucru pe care mi l-as fi dorit, era sa fiu in generatie cu ei. Am fost singura generatie in multi ani care nu a avut balul bobocilor, datorita unei directoare ciufute. La naiba, si ma inscrisesem si la miss! 😆 Ne-am scos parleala anii urmatori, n-am ratat niciun bal tot liceul, chiar si dupa, un an.

Mi-as mai fi dorit sa stiu in liceu lucrurile pe care le stiu acum despre mine, si mi le-a spus dupa 10 ani fostul prieten de atunci, vai, de cate angoase si probleme si chinuieli m-ar fi scapat… dar ale tineretii valuri trebuie sa se manifeste, complexele si temerile la fel, altfel nu ne-am cali si n-am fi oamenii care suntem azi. Oricum, chiar si dupa atatia ani, am avut un maaaaaare zambet pe fata si self esteem-ul s-a inviorat fantastic! 🙂

Acum revenind la lucruri mai serioase, fiind la mate-fizica, implicit 4 ani am dat teza la fizica si chimie. Nu mai stiu nimic! Dupa atatia ani abia stiu ca g=9,8 m/s la patrat, stiu elementele chimice si formulele catorva substante si mai stiu cum se deseneaza benzenul. Mi se pare trist… ma rog, nu ca mi-ar folosi acum…! 😀 Mi-as mai fi dorit sa am acelasi profesor de mate tot liceul, nu sa incep cu un varzalau, sa cad in prapastie si sa ma ridice meditatiile, ca apoi sa iubesc analiza matematica fix pentru ca proful a fost unul de exceptie. Si tare mi-as mai fi dorit sa nu fie nevoie sa fac fituici la absolut fiecare teza la romana, pentru ca nu puteam retine expresii pompoase si trebuia sa zic cu-cuvintele mele ce mama zmeilor a vrut sa zica autorul… asa aveam niste blocaje si niste probleme cu scrisul la romana, nu stiu cum de acum sunt in stare sa scriu pe blog si cateodata chiar am scris articole demne de revista (asa mi s-a spus, nu ma laud singura).

Mare lucru nu pot spune ca as fi schimbat in liceu, pentru ca a fost o perioada nebuna si de ratacire pentru mine. Daca de mica am zis cantareata/dansatoare/actrita, in liceu ma apucasera nebuniile cu avocatura… mai tarziu la facultate dupa doua semestre de drept m-am felicitat ca n-am luat-o pe calea aia! Si undeva acolo, in sufletelul meu, eu stiu ca de mica aveam dreptate si am stiut tot timpul ce vreau si ce ma face fericita… Uof, sa ma ascult mai des, ca instinctul meu de fata mare nu ma-nseala! 😉 Si fix ca don’soara care mi-a predat leapsa, am amintiri frumoase din generala si facultate, dar despre ele, intr-un alt post.

Acum predau legatura la cealalta fiica, Crocoditza, la Sburlea, care sigur are povesti misto legate de liceu, am eu un feeling asa si la Petro, care spune lucrurilor pe nume tare frumos si mereu imi face placere s-o citesc. 🙂

iulie 11, 2011

I will always love ALWAYS

Il iubesc pe Bon Jovi din ’90 de cand am vazut prima data clipul la „Blaze of Glory„. Dadeam televizorul la maximum si stateam pironita acolo admirandu-l pe rockerul rebel si visand cu ochii deschisi ca voi avea si eu un iubit rocker care sa cante la chitara, atunci cand voi fi mare. Si anii au trecut si piesele Bon Jovi care m-au uns pe suflet s-au adunat… iar doua dintre ele… uuuuuuuuuu… una ma rascoleste si ma trece prin toate starile si cealalta ma activeaza si ma face mai vie ca niciodata! „Always” si „It’s my life„!!!

Si, in sfarsit, concertul mult asteptat a avut loc aseara intr-o mare de oameni care au trait intens melodii care le-au marcat anumite momente din viata, anumite perioade! Cei de la Bon Jovi au parut ca s-au distrat pe cinste si au fost incantati de calitatea publicului (culmea, ca romanii nu sunt cine stie ce ca public) si au dat tot ce-a fost mai bun, timp de 3 ore… au fost super punctuali si au tinut publicul in priza!

Mi-a parut foarte rau ca nu am mai gasit bilete la Golden Circle, ne-am trezit prea tarziu, asa ca am luat la Normal Circle, poate ca a fost mai bine asa pana la urma, nu-mi pare rau (everything happens for a reason)… dar eu una daca aveam bilet in fata, eram calare pe garduri, inca de la ora de la care s-a permis accesul. Stiu ca asa spusesem acum ceva timp… eh… tre sa nu-mi mai fac planuri! Show-ul a fost super, ecranul ala imens de pe scena a fost mai mult decat extrem de binevenit, pentru noi astia de stateam in spate. La inceput, pentru ca era inca forfota, probabil nimeni nu se astepta sa fie punctuali, lumea inca isi lua ceva de baut, inca isi cauta un loc… asa ca s-a auzit cam slabut… dupa aia si-a revenit si sonorizarea (cred ca batea si vantul…). Pe primele doua piese eram la coada la cico, dar cand am auzit „shot through the heart and you’re to blame, you give love a bad name„… am sarit din coada si am inceput sa topai. 😀

Gasindu-ne locul undeva aerisit, am inceput sa ne destrabalam si sa traim piesele. Am batut din palme, am fluierat cum stiam eu mai zgomotos, am cantat cat m-au tinut rarunchii, sunt racita, dar n-a contat, azi am o voce… de oala sparta… culmea, la concert, mi-a revenit vocea si-am putut sa urlu. A cantat „It’s my life” cam devreme pentru gusturile mele… dar am trait-o intens! Recunosc, nu sunt cea mai inraia fana, asa ca nu am recunoscut fiecare piesa in parte… dar m-am bucurat sa aud „Bed of Roses„, „Runaway„, „Have a nice day„, „Keep the Faith„, „Bad Medicine„, „Livin on a prayer„, „Wanted Dead or Alive„… si tot speram sa fie „Always„… a fost printre ultimele, impreuna cu „These Days” si o supriza de final… „Twist and Shout” pe care am facut noi mini coregrafii sincron! A fost la inaltime… mi-a placut maxim, inca sunt under influence, de azi de dimineata ma tot uit pe youtube la filmuletele incarcate de cei care-au fost acolo! Si… MAI VREAU!!! Inca vreo 3-4 concerte, sa ma pot plictisi… iar intr-unul… sa cante tot asa, vreo 3 ore… ALWAYS! Deci, vai, cum a putut sa fieeeeeeeeee… mai ales ca piesa asta inseamna mult pentru mine, imi creaza stari, ma leaga de niste amintiri… acum a creat altele noi, poate mai frumoase… si mereu imi voi aduce aminte zambind de concertul asta! Si totusi, mi-ar fi placut sa mai cante pe final inca o data „It’s my life”… 😛

And yesssss… I’ll always love ALWAYS! 😀

ianuarie 5, 2011

Leapsa despre 2010

Pentru ca am fost (sunt) fata de treaba, primesc lepse in dar. Pe care le onorez cu placere, mai ales daca este vorba de subiecte care-mi plac. De data asta am primit o leapsa de la Lilly, in care, prin raspunsurile la niste intrebari, as putea rezuma anul 2010. Sa purcedem:

1. Care a fost cel mai funny moment din 2010?

Au o fost o gramada de momente amuzante, de-a lungul anului, dar niciunul memorabil sa-l pot declara top of the top. Sigur m-am hlizit mult, asta garantez! Poate cel mai funny moment a fost cand am busit masina ca-n filmele proste de comedie, de 2 ori in interval de 3 zile, atunci mi s-a parut horror, acum mi se pare amuzant.

2. Care a fost cel mai nasol moment din 2010?

Au fost destule din pacate. Unul din cele mai naspa momente a fost cand am aflat ca-mi voi pierde jobul, job care-mi placea foarte. Din asta a derivat si faptul ca n-am mai plecat la Koln, imi luasem si bilet la concertul Linkin Park si stabilisem si cu Anachen sa o vizitez.

3. Care a fost filmul anului 2010?

Nu sunt o cinefila, nu am vazut multe filme aparute in 2010, dar stiu sigur ca mi-a placut f mult ideea din „Inception„.

4. Care a fost cartea anului?

Nici asta nu stiu, n-am citit neaparat ce a fost la moda, ci ceea ce m-a pasionat pe mine. De exemplu am citit toata seria „Vampirii Sudului” de Charlaine Harris.

5. Care a fost spectacolul anului?

Sa-mi fie rusine, am fost doar o data la teatru si am vazut „O noapte furtunoasa” la TNB sala mica. In rest mi-a placut tare mult la Fatboy Slim si momentul din concertul Guns N’ Roses cand toata lumea canta „Don’t Cry”. 

6. Care a fost melodia anului 2010?

Categoric asta:

7. Care a fost barbatul/femeia anului 2010?

Asta chiar nu stiu si nici ca ma pasioneaza. 😀

8. Care a fost cel mai frumos loc vazut in 2010?

Categoric Antalya, Belek, Adam & Eve Hotel.

9. Care a fost cel mai emotionant moment din 2010?

Momentul in care, la nunta varului meu, mi-am luat inima in dinti si m-am urcat pe scena si-am cantat. Pentru multi a fost prima data cand m-au vazut cantand si a fost o premiera si o surpriza placuta. Iar eu pluteam, pe parcursul piesei nu stiu nimic din ce-a fost in jurul meu.

10. Care a fost cea mai mare realizare a anului 2010?

Mi-am omorat un mare pitic de pe creier in legatura cu felul in care arat. Acum ma simt mult mai bine cu mine insami. 😀

11. Ce imi doresc pentru 2011?

Sa fiu atat de fericita incat sa explodez, sa pot sa alerg o zi si sa strig in gura mare cat de fericita sunt si sa nu fiu obosita dupa asta! Sa fiu sanatoasa si sa-mi iasa ce-mi pun in cap, restul se rezolva.

N-as vrea sa incep anul prin a pedepsi pe cineva sa faca leapsa asta, desi nu mi se pare nimic greu, dar… mai bine las pe cine doreste s-o execute.

ianuarie 4, 2011

LMA si DA!

Adica La Multi Ani si Doamne Ajuta! 🙂

Nu m-am apucat sa fac un bilant amanuntit al anului 2010, pentru ca in mare, comparativ cu 2009, n-a fost mai tare. A fost un an ciudat, un an al castigurilor neasteptate, al redescoperirii sinelui, al picului de egoism benefic, al dezamagirilor din partea unor persoane la care nu ma asteptam, un an cu urcusuri si coborasuri.

Am scris o luna la Hotcity si mi-am dat seama ca-mi place si ca ar fi frumos sa am un job de genul, chiar daca e greu sa scrii pe teme impuse. A citit mai mult, chiar daca au fost carti cu vampiri, basca am vazut si serialul facut dupa carti (in alt post despre asta). Am primit o nepotica frumoasa, cu niste ochi superbi, sunt lesinata! Am incheiat niste socoteli neincheiate demult. De Paste, in seara de Inviere am avut o revelatie, drept urmare, am facut ce mi-au dictat instinctele, inima si ratiunea care o data-n viata s-au pus de acord (s-au aliniat planetele). Mai apoi aveam sa vad ca tot raul spre bine! Evident nu pentru mine, decat in mica parte. Mi-am dat seama ca pot fi periculoasa daca vreau si daca cineva imi greseste, plateste… karma stuff… ar trebui sa-mi tin gandurile in frau. Am facut o mica escapada la munte, unde online-ul a fost lasat in favoarea offline-ului. Au inceput sa ma bata (nu suficient de tare) gandurile despre plecari in strainezia pentru o perioada sa lucrez. In ultimul timp din ce in ce mai tare. Televizorul a fost o prezenta sporadica in viata mea si cand a fost, a fost deschis mai mult pe Discovery. Am vazut doua trupe rock live in concert, trupe de ale caror piese am eu legate amintiri din tinereti si mi-au placut foarte. Pentru prima data am prins si eu buchetul la o nunta. Am fost intr-un colt de rai, unde cu siguranta ma voi reintoarce intr-o zi. M-am vazut mai rar cu Gunoierii, dar cand m-am vazut m-am bucurat tare mult. Am fost printre finalistele Blend a Med Zambetul Verii, a fost o surpriza excelenta de care m-am bucurat 3 zile din plin. L-am bifat din nou pe Fatboy Slim, care e genial de-a dreptul. Am cantat cu Redblonde, la nunta varului meu. Am fost cu Simona la Roma. Si cu mama in Israel. Am fost intr-o incursiune in frumosul Bucuresti vazut prin obiectivul aparatului de fotografiat. Mi-am pierdut jobul de care eram mai mult decat multumita. Dupa o ratare maxima, in care era sa-mi pierd mintile, am gasit un job ok, dar nici pe departe ce-mi doresc. Pana la noi sanse, deocamdata raman aici. Am executat-o pe Bubu pe toate partile. N-am avut o aniversare extraordinara, dar mi-am canalizat energia spre altceva, un proiect care mi-e drag si care sunt sigura ca va avea succes, „One Night Dress„. Am cunoscut oameni misto, de unii m-am apropiat, pe altii i-am indepartat, am reinnodat vechi prietenii, m-am vazut cu colegi si prieteni vechi, care uitasem cat de dragi imi sunt. Am ras mult, am plans mult, am gasit mereu motive sa zambesc si ma lupt in continuare cu tot ce apare in viata mea. Anul asta a fost agitat, simtim criza, ne adaptam, am pierdut pe cineva din familie de curand si n-am fost in stare s-o sun pe vara-mea ca nu stiam ce sa-i zic… dar viata merge inainte si sunt convinsa ca 2011 are multe surprize pentru mine.

Sarbatorile astea nu le-am simtit prea speciale, chair daca au fost cu ceva surprize, echilibrul s-a pastrat. Seara de Ajun mi-am petrecut-o in BlaBla, la Karaoke Christmas Party, nici ca se putea mai bine, ziua de Craciun ca de obicei la bunica mea, apoi am fost in vizita la un unchi si seara m-am vazut cu prietenii in oras. A doua zi de Craciun am luat-o de la capat iesind in oras cu oameni care ma fac sa zambesc. Au urmat niste zile nu prea reusite la birou, plus o stare generala proasta si discutii cu grupul pentru mancarea de la Revelion… dar totusi ne-am tinut de plan, asa ca am petrecut Revelionul la Moeciu, unde desi m-am enervat si am carcotit din plin, am cantat si am ras mult mai mult si tragand linie a iesit cu +…

Anul Nou l-am inceput cu zero dorinte, uitand totalmete sa-mi pun macar una, dar cu bani la mine, sampanie si artificii. S-a continuat cu o cutiuta de catifea si o scrisoare care m-au bulversat rau, dar nu e de bine si trebuie sa rezolv urgent… si apoi cu karaoke si mim. Bonus, o raceala! 😛

Dar stiu eu… si simt ca anul asta va fi unul de hotar pentru mine, se vor limpezi situatii, se vor trasa rute, se vor inchide capitole neinchise demult, se vor linisti apele! Important e sa fiu sanatoasa si sa-mi doresc cu ardoare lucruri. Si se vor indeplini!

Va urez sa aveti un an excelent pe toate planurile si sper sa ma cititi in continuare, pentru ca e draftul plin de titluri interesante! 🙂

noiembrie 28, 2010

Leapsa despre viata

Am tot vazut leapsa asta prin blogosfera si tanjeam in liniste sa fiu lepsuita. Si vad ca aia mica, scorpiuta dintre fiicele mele, Marmotzica, mi-a pasat-o. Cica ar trebui sa zic an de an ce-am realizat in viata asta pana acum. La naiba, vor afla toti cititorii cat de batrana sunt! 😛 Dar chiar nu ma deranjeaza, ca oricum nu-mi arat varsta (vorbeste lumea).

Sa purcedem, zic! Oricum, mare greseala sa dai o asemenea leapsa cuiva cu memoria mea. 😀

M-am nascut sambata, de-aia poate-mi place weekend-ul. Era soare si frumos, dar de a doua zi a inceput ninsoare abundenta. Am ceva poze „clasice” dar nu stiu de la cate luni exact. Cica pe la 11 luni faceam „mam-mam” dupa un caine. O iubeam mult pe o vecina si pe bunicul, cand ii vedeam, ma activam.

Pana la 2 ani si ceva, aproape 3 am stat la Brasov. Neavandu-i pe bunici aproape, aveam bona. O tin minte si acum, tanti Ela, avea un par extrem de lung, ma imbraca si stateam la usa pe hol s-o astept sa se pieptene. Mereu aveam impresia ca e rea si are ceva cu mine, cand nu vroiam sa mananc dadea cu pliciu-n masa (Prigoana de la ea o fi invatat) si de frica mancam.

Cand am inceput gradinita, pe la 3 ani si ceva, m-am mutat in Bucuresti. Din prima zi cand am intrat pe usa, am pus ochii pe un baietel, Stefan. In rest, am fost un copil sociabil. De mica manifestam inclinatii artistice. Si iubeam cartile de colorat.

La 4-5 ani eram cu spray-ul in fata oglinzii cantand piesele Sandrei, eram vedeta la serbari, invatam poezii, iar tata si bunica mea se ocupau de costume, astfel ca eram intotdeauna o aparitie. Bunicul meu imi citea povesti, ma ducea prin parc, ma plimba peste tot… aveam o mare admiratie pentru el. Iau eu ii prescriam dipiridamol, de saracu’ cred ca l-am supradozat, eram cea mai doctorita. Totusi, cand eram intrebata ce vreau sa ma fac cand o sa fiu mare raspunsul era fara doar si poate „Cantareata, dansatoare sau actrita!”. Si mai aveam un mare talent la disparut din fata blocului, de ma cautau innebuniti cu orele. Tocam hartie la greu, faceam planse folosind tocatura de creioane… faceam petalele florilor si-n rest desenam. M-a invatat bunica sa trag la masina, am facut bonete la papusi.

Pe la 6 ani ma pregateam pentru scoala, citeam literele din ziar, imi placeau povestile. Tot atunci nu mi-a mai placut de Stefan, ci de Sanducu, am poza cu el cand ne tinem de mana. Am fost la botezul varului meu si uitandu-ma la el in patut, am facut un test. L-am strans de nas, sa vad daca deschide gura sa respire… se inrosise copilu’… si-a inceput sa urle.

La 7 ani eram scolarita cu acte-n regula si aveam cea mai severa invatatoare din scoala, m-a batut cu linia la palma. Mama imi rupea foile, ca zicea ca scriu urat, eu boceam. Si sambata mergeam la scoala, aveam desen, lucru manual etc. Tot atunci a fost si revolutia, am avut o vacanta de iarna foarte lunga. Urmatoarea vara mi-am rupt nasul si mi-a murit sora la nastere. 😦

La 8 ani eram mutata intr-un alt cartier, incepeam clasa a doua intr-o noua scoala si eram tunsa foarte scurt. Tot atunci am fost prima data in tabara, la munte. Eram cam cea mai mica… am fost televizorul lor… le cantam reclamele la Jelibon si Bonibon. A fost primul an cand mi-am serbat ziua de nastere, au venit cateva colege la mine acasa.

La 9 ani mergeam singura la inot, la strandul Tineretului. De asemenea mergeam si la Palatul Copiilor. Am fost la dansuri populare, dans modern, gimnastica si muzica.

La 10 ani m-am serbat cu ceva mai multi colegi, mi s-a spus ca implinesc o varsta importanta. Am avut cea mai tare serbare de final de ciclu primar, cu poezii, cantece, momente artistice individuale (Elena balet, eu am cantat, Mihai a dansat ca MJ), prezenare de moda (sport, zi si seara). Am concurat cu familionul la „Feriti-va de magarus”. Am mers in tabara la Navodari cu Palatul. L-am pupat pe MJ.

La 11 ani ieseam pentru prima oara din tara, mergeam cu ai mei in Egipt. Am fost extrem de impresionata, m-as intoarce acolo oricand cu cea mai mare placere. Am fost concurenta la emisiunea „7 note fermecate”.

La 12 ani am inceput sa simt gustul muntelui, aproape in fiecare weekend mergeam cu diriga si faceam trasee. Veneau si aia mari cu chitarile si cantam seara la foc. Priceless! Tot atunci a murit si bunicul meu preferat, am fost extrem de trista. De atunci am spus ca refuz sa merg la inmormantari (sper sa nu fie cazul prea curand). Am inceput sa tin un jurnal.

La 13 ani ma serbam pentru 14, deoarece am primit un cadou frumos atunci, pe fratiorul meu. Am fost foarte fericita, il priveam ca pe o mica minune. Am invatat sa tricotez si sa crosetez.

La 14 ani invatam temeinic pentru liceu. Scriam pagini intregi de comentarii, aveam galma la degetul mijlociu. Faceam meditatii la mate cu unchiul meu care-mi spunea ca o sa ajung gunoiera (am ajuns si „gunoiera”, dar nu-mi pare rau), si la romana cu o doamna profesoara geniala, iubesc gramatica de atunci. Banchetul l-am facut la munte, la o cabana, a fost foarte frumos.

La 15 ani eram boboaca si credeam ca toata lumea e a mea. Am avut un declin extraordinar la note, de i-am speriat pe ai mei. Astfel ca tot liceul am facut meditatii la mate.

La 16 ani eram dadaca de ocazie, ducand copilu’ la nisip in parc. Mergeam in vacanta in zona Buzaului, am avut niste vacante super acolo cu Corina, vara-mea. Tot pe atunci faceam bratari de noduri, acum am uitat cum se incepe.

La 17 ani am avut primul prieten serios. Dezamagiri, boceli, ale tineretii valuri. Tot atunci am fost o luna in vacanta in State. Nu mi-a placut, de atunci am simtit ca nu pot sa plec in alta parte, ca-mi iubesc tara. Tot atunci am fost si prima oara intr-un club din Regie, respectiv Dumars.

La 18 ani am facut o petrecere de pomina, am avut vreo 50 de invitati, de i-am speriat pe ai mei. Amestecand grupurile de prieteni a iesit „cu cantec”, poate voi povesti intr-un post. In afara de majorate, nu prea ieseam. Abia asteptam sa scap de liceu, sa intru la facultate si sa fiu libera. Daca pe la inceputul liceului imi doream sa fac Dreptul, pe parcurs m-am razgandit si am ales ASE-ul. Dupa ce-am intrat la facultate, am avut o vacanta nebuna la mare cu o prietena… de pomina. Am fost in China. M-am indragostit iremediabil, si acum il iubesc, dar greselile prostesti de atunci si multi alti factori ne-au despartit. Nu se stie niciodata…

19 ani. Eram la facultate, aveam o gasca de 4 fete cu care umblam peste tot, ne distram f bine. Ma machiam cand mergeam la facultate, super realizare. Si mai si fumam. Pe tema asta aveam acasa numai discutii. Nu-mi placea matematica aia. Dar n-am avut nicio restanta.

La 20 de ani am primit cel mai tare aranjament floral de pana atunci. Am avut un mare crush pentru un cineva. Singura restanta din facultate, statistica, am luat-o in toamna. Ma clubaream intens. M-am lasat de fumat.

La 21 de ani s-au schimbat grupele la facultate, incepusera specializarile. Am cunoscut-o pe Simo si m-am apropiat de alti colegi cu care nu aveam tangente prea mari. Am inceput sa fac promotii si sa-mi castig proprii banuti. Am luat preselectia la Big Brother, dar n-am ajuns printre cel selectati. Tot atunci am inceput sa cant cu Alb-Negru.

22 de ani m-au prins cu varsat de vant luat de la frati-miu. Am avut un bal superb la CCA, dar si o licenta greuta, n-am fost prea multumita de rezultate. L-am cunoscut pe cel care avea sa-mi fie aproape 3 ani.

La 23 de ani eram angajata, cu carte de munca si tot tacamul. Aveam o tanti care-mi manca nervii pe paine, de ajunsesem sa-i fac si poezie.

La 24 de ani am inceput sa calatoresc mai mult si sa merg la nunti. De asemenea am terminat si masterul. Cu 10.

La 25 de ani imi doream sa fiu fericita. M-am operat la nas, deviatie de sept. Aveam alt job, la o multinationala, am fost la training-uri, petreceri ale firmei, a fost o perioada frumoasa. Totusi, am ales sa plec si sa iau totul de la 0, in alta tara. Mare greseala, mi s-a confirmat inca o data faptul ca locul meu e aici, cel putin acum.

La 26 reusisem sa ma redresez si sa-mi gasesc alt job, eram extrem de multumita. M-am apucat de blog, am inceput sa ma implic in campanii umanitare… sa iau viata asa cum e si s-o abordez altfel, sa-mi gasesc resursele facand bine in jurul meu.

La 27 de ani am avut o aniversare excelenta, m-am simtit super, de parca viata mea abia incepea. Am tot calatorit, acum cat mai pot. Am cunoscut multi oameni, unii mi-au ramas foarte dragi, cu altii am ramas in relatii bune. Si mi-am mai omorat niste pitici de pe creier.

La 28 de ani, dupa ce mi-am pierdut job-ul, am renuntat la altul dupa o saptamana si sunt la inceput cu altul, am decis ca in timp sa fiu propriul meu sef, pentru a evita situatii neplacute ca cele prin care am trecut. De aceea am lansat proiectul „One Night Dress” si sper sa fie ceea ce-mi doresc, sa mearga si apoi sa mai pot cladi pe langa.

The show must go on! De aceea leapsa vreau s-o preia Morena (ma bucur ca ne-am revazut) si Catalin (merci pt toata rabdarea si toate pozele!).

noiembrie 24, 2010

Viata agitata

In ultimul timp, daca m-am ocupat mai mult de One Night Dress, n-am prea avut timp sa scriu pe aici, dar e un intreg iures in viata mea. Am mai fost la interviuri, am mai primit raspunsuri, am refuzat si eu la randul meu… si acum am un nou job. Nu dau detalii, ca e inca devreme sa ma pronunt, dar e de bine, cel putin pana acum. Desi simt ca nu voi face purici multi aici, vedem. Am cam socat pe unii care nu isi inchipuiau ca voi gasi atat de repede… job gasesti, trebuie doar sa cauti bine si sa vrei! Ideea e ca vreau ceva mult mai liber, mai pe sufletul meu, mai flexibil etc. Never give up, cum zice francezul!

Si a trecut si ziua cea mare, adica ziua mea. Per total a fost frumos, dar nu cel mai frumos. Adica daca anul trecut eram de-a dreptul extaziata de cum a fost ziua mea 3 zile, anul asta a fost mai light. Mi s-a umplut wall-ul pe Facebook de urari, telefonul a sunat ca la gara, mesajele au curs… Sarumana multumesc tuturor celor care s-au gandit la mine, asta iti da un sentiment placut. Seara am fost la un restaurant si apoi m-am clubarit. Am primit cadouri frumoase, am revazut oameni dragi, m-am zbantuit, dar n-am reusit sa ma ametesc nici macar un pic. Ceea ce e bine, ca am fost foarte constienta de ce se intampla in jur. Totusi, ciudat… Murphy mi-a fost din nou alaturi, mi s-a blocat cardul de ING, de fapt le cazuse sistemul, am avut banii numarati (la fel a patit si Simona in vara), una din cele 3 verisoare nu s-a simtit bine si n-a mai venit cu noi, Simo nici ea nu s-a simtit bine… eh, se mai intampla! Daca nu ma scotea din pepeni atitudinea cuiva, era si mai bine!

Dar imi scot parleala, la anul nu ma mai petrec deloc si peste 2 ani, ca tot cica vine sfarsitul lumii, macar sa ne gaseasca bucurandu-ne de viata: va fi o petrecere mare cu prieteni si verii de toate gradele si voi face bal mascat. Pam-pam!

Zilele ce-au urmat au fost la fel, aglomerate, cu jobul, vazut cu prieteni, ganduri (mama lor de ganduri, ca-s prea multe), suparare mare, dar nu pot sa vorbesc despre asta, mai aduna o rochie, mai vorbeste cu gagicile… pare putin, dar tot fac strategii despre cum sa dezvolt frumos proiectul asta, ma gandesc pe ce drum vreau s-o apuc, care-mi sunt posibilitatile si optiunile pentru a-mi indeplini visele si ambitiile… eheeeeeeee! Mai am de vazut 3 bebei, nu stiu daca voi reusi sa-i vad saptamana asta, mai am sedinta foto pentru rochii, trebuie sa vad cum organizez iesirile cu prietenii, ca am promis multora ca ne vedem la ochi… ai, ai, ai! Deci timp pentru blog mai din 2 in 2 asa… chiar acum ma pregatesc sa fug, ne vedem la Silver Church, la concertul lui Smiley!

PS1: La multi ani, Lorena!

PS2: De la ziua mea:

noiembrie 14, 2010

Da, aici sunt!

N-am abandonat blogul, cum s-ar putea intelege din raritatea cu care am scris in ultimul timp.

Dupa cum am spus in postul precedent, saptamana asta nu m-am prezentat la munca, in mediul ala toxic, unde o luam razna (nu ca n-as fi deja, de-aia nu-mi trebuie mai mult!). A fost excelent, m-am simtit relaxata, am dormit bine, mi-am vazut de treburile mele, m-am concentrat pe proiect si per total am fost mai ocupata decat eram cand ma duceam la serviciu 9 to 5. Am luat-o si pe Bubu din service, e o draguta, sper sa nu mai aiba probleme.

Am planuri mari pentru viitorul mai apropiat sau mai indeparta si pas cu pas le voi rezolva pe toate. Cat de curand voi povesti si despre proiectul la care ma chinui (dar am ajutoare de incredere), sper sa va placa si sper ca de la un punct sa mearga de la sine.

Pe langa asta, n-am uitat sa mai am timp si pentru mine, pentru prieteni, pentru tot ce-mi face placere, imi da emotii si ma face sa zambesc. N-am uitat nici sarbatoritii, cred ca aproape in fiecare zi am zis cuiva la multi ani (proud to be a scorpio!). Si deci, concentrandu-ma pe viata offline mai mult, absenta mea e justificata. Chiar daca nu mai scriu atat de des, eu sunt aici, raspund la mailuri, la telefon, pe mess.

Ziua de azi a inceput bine, cu un vis frumos: am primit un portofel Louis Vuitton cu 2500 de euro in el, o fi vreun semn, ca se apropie ziua mea. 😛 Duminica insorita sa aveti! Va pup!