iunie 23, 2015

Offroad fara voie

Pe vremuri loc de gunoiareli hazlii, mosia, asa cum imi place mie s-o denumesc, este locul unde imi incarc bateriile vara, locul meu drag unde am liniste, ma bronzez si stau in aer liber fara fite si pretentii, o alternativa minunata a weekend-urilor hai hui.

Si nu despre mosie in sine este postarea, ci mai degraba despre drumul pana si de la. Vremea in weekend nu a fost cea mai stralucita si accuweather m-a mintit, dar nu am ascultat si am organizat un gratar cu niste prieteni. In total 3 masini, relativ restrans, ba un mic parlit, ba o bere, ba o hlizeala pe ponton, ba niste Activity, un pic de soare…distractii de oraseni. Si a inceput prima rafala de ploaie. Eh, lasa, se duce, e ploaie de vara, e un nor trecator, nu ne afecteaza foarte tare.

Fiind ocupati sa mancam ca disperatii clatite, de parca era ultima masa din viata, impartind un borcan de dulceata la prea multe clatite, nu am observat ca au tot fost episoade de ploaie. Ziua chiar una reusita, dar seara a fost de exceptie.

Pe la o ora decenta, inainte de apusul soarelui, am format caravana numeroasa de trei masini sa plecam la casele noastre. Nefiind in postura de femeie la volan, ci doar copilot, nu am dat atentie prea mare noroiului. Din pacate, fiind drum de tara, este pietris, dar nu uniform, trec tractoare si tot fac sleauri, nu este chiar cel mai lin si mai indicat drum de condus. Si totusi, pornim, alegand o varianta un pic mai lunga, dar mai lina din punct de vedere denivelari.

Si mergem 100 m, incepem sa patinam, masina ducandu-se de fund stanga dreapta prin balti. Light, am facut asa si cu Bubu si n-am avut probleme. La un moment dat, degeaba au avut oamenii masini cat de cat ok de mers pe acolo, ca nu le-au manevrat corespunzator si s-au importmolit. Fiind in prima masina, cea impotmolita, ce sa facem, cum sa facem, e clar, ne dam jos si impingem. Stuf inalt stanga, stuf inalt dreapta, lacul in stanga. Tinutele noastre erau sumare, la modul slapi, pantaloni scurti, maieu/tricou, in zona aia dupa ploaie e racorel, stuful ud, noroi pe jos, superb. Si era sa fac un spagat si mai superb!

In fine, am impins un pic, ne-am afundat in noroi ca purceii, de un hop am trecut. Cele doua masini din spate au trecut cu brio. Mergand la gratar cu niste printesi pretiosi (ca altfel n-am cum sa le zic), mersul pe drumuri de-astea nu era chiar ceva ce-si doreau sau se asteptau. Si varutza se agita „pana mea, astia ce soferi sunt?! eu le zic intra cu roata pe iarba, sa ai aderenta, rotile drepte, si ei??? cu rotile invers, pe noroi, normal ca derapeaza!!!”. Se impotmoleste si a doua masina. Cedez si sun: „Tataaaaaa, ne-ai pus s-o luam pe aici prin balarii, ne-am impotmolit, acuma vino si tracteaza-ne, fa cevaaaaa!”

Dupa putin timp isi face aparitia un jeep in spatele celor 3 masini. Uncle to the rescue!!! Da’ de ce a venit asa si nu pe partea cealalta, sa ocleasca, sa vina in fata noastra, nu in spate?! Si cum ne miram noi asa, vedem jeep-ul mergand prin dreapta, culcand stuful la pamant fara probleme si trecand in fata. Eram toti „oaaaaa, piticania asta, asa usurica, a facut asta? uatafac?! bine, maaaa!” Coborand neamu’ lu’ Grigorovici din masina, au inceput sa faca misto de baieti, ca offroad, ca soferi slabi, „bine, bine, va tractam, dar hai, scoate carligu’ „. „Ce carlig, nu stiu nimic, n-am asa ceva, exista? am? unde?” S-au gasit si carligele, habar nu aveau baietii ca au asa ceva in masina, spre rusinea mea, nici eu nu stiam, dar macar am o scuza, sunt femeie, nu ma pasioneaza masinile 🙂

Si dupa un pic de impins si tractat, am iesit si din namoale, au tractat prima masina, s-au intors dupa a doua, a treia a trecut cu brio. Ajunsi intr-o zona lina, cu pietris, unde puteam merge fara ajutor, ne-am regrupat. Dupa alta serie de misto-uri, dupa ce tata ne-a trimis la lac sa ne spalam (sa nu murdarim masina, care deja era porc), unchi-miu „hai pa, eu aveam un vin de baut, m-ati intrerupt”, dupa ce ne-am sters sumar cu servetele umede, am purces intr-un final spre casa.

Peripetiile s-au incheiat cu „Doamne, iti multumesc ca ai fost si azi bun cu mine!!! Ma vedeam petrecand noaptea impotmolit pana vin ajutoare sau cu masina derapand in lac, ma si gandeam ca ies pe geam!” 😆

Dar totul e bine cand se termina cu bine si, daca n-ar fi de-astea, ce-am mai povesti?!

iunie 18, 2015

Poveste din viitor

O raza de soare se strecura in camera prin geamul dormitorului, filtrata de perdea, si ii mangaia obrazul. Deschise ochii si se uita in jur. I se lumina fata cand vazu atatea lucruri familiare, parca visul ciudat pe care-l avusese s-a si estompat, era mirosul asternutului proaspat, perna moale, totul o indemna sa inchida ochii la loc si sa schimbe visul cu unul mai frumos. Dar se anuntase o zi insorita si placuta de duminica, parca era pacat s-o iroseasca dormind. Deodata doua maini puternice au cuprins-o intr-o imbratisare placuta si voluptoasa totodata, el inca dormea si o cauta in vis. Se uita cu drag la degetele acelea frumoase pe trupul ei si decise sa se mai bucure un pic de imbratisare, inainte sa se ridice din pat si sa-si lase omul sa mai recupereze somn. Inchise ochii si zambi.

Dupa ce el s-a adancit in vise, s-a intors, l-a privit cat de senin este cand doarme si-a spus in gand „imi esti atat de drag”, l-a sarutat pe frunte si s-a desprins din imbratisarea somnoroasa ridicandu-se din pat. Facu cativa pasi pe hol, trecand pe langa camera copiilor si arunca un ochi sa-si mai vada comorile, niciodata nu se satura sa-i priveasca. Sonia si Sebastian dorm linistiti, fiecare in patutul lui, deci are putin timp pentru ea.

Cobori scarile in picioarele goale si camasa de noapte spre bucatarie. Trecu prin fata unei oglinzi rapid si facu doi pasi in spate, zabovind si utandu-se la reflexia ei, zambind. „Da, acum e bine” spuse aranjandu-si o suvita rebela si continuandu-si drumul. Puse de cafea si deschise usile spre terasa. Iesi pe terasa, adulmecand aerul curat al diminetii, asculta cantecul pasarilor si privi in zare, peste lac. Vazu ferma din apropiere, verdele ierbii contopit cu albastrul cerului si i se confirma inca o data ca acolo e locul ei, locul lor, acolo e acasa. Un pic infrigurata intra in casa. Sari rapid in dus, se schimba in ceva comod, isi stranse parul si iesi in fata casei. Max, Golden Retreiver-ul familiei, era nerabdator sa-si gasesca tovaras de joaca, Tomita nu avea chef de el si il zgariase, asa ca aparitia ei ii starni o bucurie imensa. Dupa portia de dragoste primita, se declara multumit si pleca sa-si rontaie jucariile. Stia ca era doar prima pe ziua de azi, omuletii cei mici vor aparea curand si nu-l vor slabi cateva ore bune.

Ea se intoarse in bucatarie, la fix cand cafeaua era gata. Isi turna o ceasca si iesi pe terasa s-o savureze. „Ce viata frumoasa! O dimineata relaxanta in natura, imi beau cafeaua, ma bucur cu toate simturile!” Linistea a fost scurta, deoarece auzi zarva pe scari. Doua mogaldete impreuna cu un barbat frumos isi facura aparitia harjonindu-se. Protector, el ii lasa jos din brate si-i lasa sa se joace, venind spre ea. Dupa ce vazu despre ce era zarva, ea continua sa-si bea cafeaua, bucurandu-se de ultimele sorbituri. El iesi pe terasa, o lua in brate, o saruta dragastos „Buna dimineata, draga mea!”, zambindu-i. „Ah, zambetul ala minunat, zambetul ala care m-a fraierit si cu care iti iert orice”, spuse ea muscandu-si buzele.

„Mami, ne e foame!”, se auzira niste voci pitigaiate. Au zambit complice uitandu-se unul in ochii celuilalt si s-au intors spre pitici, urma o duminica perfecta in 4.

mai 22, 2014

Din nou Garage Sale – de data asta 2 zile

Nu am apucat sa povestesc impresiile de la targul trecut, ca hopa!, particip la altul. 🙂 Targul trecut a fost primul la care am participat in calitate de expozant, a fost o provocare pe care am trecut-o cu bine si, daca am fost ok prima data, de acum incolo sky is the limit!

Asadar, lansez o noua invitatie: Merci Charity Boutique, in week-end (doar week-end-ul acesta sunt prezenta)! Dar si urmatoarele doua!

Evenimentul se numeste Night & Day Garage Sale, locul de desfasurare este Merci Charity Boutique, Str Smardan nr 13, etaj 1, iar programul este unul care permite accesul multor vizitatori.

Pe durata a trei weekend-uri, toti cei care au drum pe str. Lipscani, pot vizita ceainaria Merci Charity Boutique și achizitiona obiecte care mai de care mai creative la preturi mici: haine, carti și bijuterii folosite si puse spre vanzare pe principiul garage sale. De la targ nu vor lipsi nici accesoriile handmade, dulciurile si delicateturile traditionale realizate cu maiestrie.

Scopul evenimentului este unul caritabil: strangerea de fonduri pentru achizitionarea a 5 cutii (100 pastile) FORTECORTIN, tratament obligatoriu în curele de tratare a cancerului. Medicamentul nu este disponibil la noi in tara, iar pretul este destul de ridicat (100 euro/cutie) pentru ca parinții celor 15 copii internati la Spitalul Fundeni sa si-l poată permite.

Initiativa Merci Charity Boutique vine in sprijinul ajutorarii acestor cazuri sociale, dar și ca moment potrivit pentru toti cei care nu au timp si îsi doresc sa poata face cumparaturi si pe parcursul noptii. Astfel, programul Night & Day Garage Sale este urmatorul:

sâmbătă, 24 mai, 31 mai, 7 iunie – între orele 16.00-00.00
duminică, 25 mai, 1 iunie, 8 iunie – între orele 10.00-15.00

Va astept cu Soutache by Ada si alte minunatii pe care va invit sa le descoperiti la fara locului!

Pentru ca intotdeauna exista ocazii de a face o fapta buna, chiar si prin cumparaturi pe timp de noapte!

martie 31, 2014

Yard Sale 12 & 13 aprilie @ Dianei 4

Va fac program peste doua saptamani: yard sale la Dianei 4! 🙂

Pana acum am fost la doua dintre evenimente, mi-a placut atmosfera, mi-a placut mult ideea si mi-am achizitionat doua rochii pe care le port cu placere. De data asta, am decis sa particip si eu in rol de expozant. Voi veni cu creatiile mele soutache, dar si cu mici comori descoperite pe acasa. 🙂

Asadar, tot weekend-ul, pe 12 si 13 aprilie, ne distram si scotocim prin si mai multe comori! Pentru prima oara, timp de doua zile! Yard Sale x2: expozanti diferiti in fiecare zi si de doua ori mai multe bunatati! Puteti da attending aici!

Yard Sale-ul recicleaza si doneaza! Cumpara la preturi modice si descopera comori in weekend-ul din 12 & 13 aprilie la Dianei 4 (zona Rosetti, str. Dianei, nr. 4).

Va astept de la 10:00 la 18:00, sa schimbam perspectiva asupra hainelor, pantofilor, bijuteriilor, obiectelor decorative si electrocasnicelor folosite! Puteti cumpara si scotoci în multe dulapuri, cufere, valize pline de minuni la cel mai eco responsabil targ din oras.

Yard Sale este un proiect care are ca scop statornicirea notiunii de “Yard Sale – REUSE, RECYCLE!” si in Romania, printre tinerii consumatori, prin organizarea de evenimente lunare.

Eu voi fi prezenta sambata, 12 aprilie, de la 10:00 la 18:00 si va astept si pe voi sa vedeti live creatiile soutache, sa le achizitionati si sa va bucurati de primavara la un targ plin de comori!

iunie 27, 2012

Ideea mea premiata

La multinationala la care prestez cu mult drag si spor, si asta o zic pe bune, avem multe programe dragute, proiecte si tot felul de chestii care fac atmosfera mai frumoasa si te fac sa vii cu drag la munca. Printre ele este si o cutie verde, unde noi punem idei si, o data pe trimestru se voteaza o idee castigatoare. In principiu avem tematica, dar nu e o regula mereu. Si am pus si eu idei, chiar mi-am pus pe lista de anul asta sa castig macar o data. Si uite ca dorinta mi s-a indeplinit.

Cum am avut ca tematica ceva legat de „environment”, m-am gandit sa facem ceva mai deosebit, o licitatie cu diverse obiecte si banii sa-i donam. M-am inspirat de la adevarata licitatie unde imi mai fac simtita prezenta. S-a convenit sa se aduca obiecte frumoase, utile, nu foarte mari, functionale etc, astfel ca sa se vanda, scopul fiind nobil. Astfel ca, timp de cateva saptamani am colectat bijuterii, accesorii hand-made, carti, tricouri, cani, aranjamente/decoratiuni, tablouri, jucarii etc. Si le-am facut descriere, le-am pus pret de pornire, le-am pozat, le-am aranjat pe slide-uri si ne-am straduit sa organizam o licitatie in adevaratul sens al cu vantului. Am confectionat si cartonase cu cifre pe care sa le alocam licitatorilor. Basca, am cerut si consultatii si ajutor si am imprumutat si ciocanelul cu care creezi frumosul efect de „sold”.

In ziua licitatiei am avut multe emotii, pentru ca nu stiam cata lume va veni exact, nu m-am ocupat de imprastierea vestilor, dar eram pregatita, sa vorbesc mult, repede, in engleza, sa tin oamenii in priza, sa pronunt multe cifre si sa fac totul interactiv. M-au trecut cinci randuri de ape, am fost agitata, am luat 2 pastile de pasiflora (multumesc mama), s-au intamplat si chestii neprevazute…dar am trecut cu bine peste. A fost un eveniment un pic altfel, gustat de participanti, au fost doua ore intense, in care am vandut aproape toate cele 70 de obiecte puse in licitatie si am strans peste 2000 RON. Cred ca n-am strans niciodata suma asta in atat de scurt timp. Mi-a placut si am fost mandra cum a iesit evenimentul, am primit reactii pozitive. Am rasuflat usurata cand s-a terminat si, sincera sa fiu, abia o astept pe urmatoarea!

Destinatia banutilor o alesesem in mintea mea oarecum, am propus-o si toata lumea a fost de acord, desi am intampinat mici dificultati si bariere de comunicare, intrucat am facut cateva sapaturi sa obtin informatii. Am directionat banii catre Asociatia ProVita. Stiam de ei demult, de la Lia, si mi-am dorit sa ajung acolo, sa pot ajuta. Astfel ca am intrebat de ce este nevoie, ne-am organizat si am mers acolo. Cu banii obtinuti la licitatie le-am luat ceva materiale de constructie, alimente de baza si am mai strans de la colegi haine si pantofi. Am incarcat 2 masini si am plecat zambind spre Valea Plopului/Valea Screzii.

Zona este superba, dealuri inverzite, aer curat, peisaj viu si primitor. Conditiile de trai sunt decente, sunt o comunitate mica si se gospodaresc cum stiu mai bine, se construieste inca, iar gardul e vopsit colorat pe portiuni, pentru un plus de veselie. Am vorbit cu o doamna de acolo si am descarcat tot ce le-am adus si nu ne-au lasat sa plecam pana nu am stat la masa (de post, delicioasa!). Nu stiu cum erau restul, dar eu aveam emotii, imi doream din tot sufletul sa nu plec de acolo intoarsa pe dos. Si mi-am dorit sa vad copiii, sa vorbesc cu ei, sa stau cu ei. Din pacate, noi am ajuns cand era ora de somn si am vazut foarte putini copii. Au reguli foarte stricte, sunt supravegheati de Protectia Copilului, au psiholog, au ore fixe de vizita, conditii de interactiune cu copiii. Unele mi se par exagerate, dar per total, daca stai bine sa te gandesti, fiind multi copii, regulile ii protejeaza pe toti si sunt in beneficiul lor. Oricum, au parte de o organizare super, altfel nu stiu ce s-ar alege.

Noi am tot pus intrebari si ni s-a raspuns. In Valea Screzii sunt mamici cu copii mici, sunt familii sarace, sunt batrani si mai sunt copii in sistem de plasament. Aici pot veni parinti sa-si lase copiii pentru o perioada, pentru ca n-au conditii, nu se pot ocupa de ei, nu se descurca etc. Trebuie sa pastreze legaturile cu ei si eventual sa vina sa-i ia de acolo definitiv la un moment dat. Din cauza asta, multi copii sunt neadoptabili. M-a intristat sa aud asta, mai mult m-a intristat ca sunt oameni care-si lasa copiii, dar nu poti judeca, poate copilului ii e mai bine acolo decat sa vada acasa violenta si sa creasca traumatizat. E un subiect sensibil, dar nu suntem noi in masura sa judecam. Asa ca, ajutam cat putem.

Oricum, vorbind cu putinii copii pe care i-am vazut, mi-am facut o parere: sunt copii frumosi, cuminti, educati, bine crescuti, dornici de afectiune si atentie, bine ingrijiti si care merita toate sansele din lume. M-a topit o fetita de 2 ani cand am vazut-o… i-am intins mana sa vorbesc cu ea, si m-a apucat de degete si nu mi-a mai dat drumul, cu greu m-am dezlipit. Nici poze ca lumea n-am fost in stare sa fac, imi tremurau mainile. As fi luat acasa vreo 5-6 copii lejer. Nu e voie. Sper sa primesc la un moment dat permisiune sa botez.

Plecand de acolo mi-am dat seama ca vreau sa ma intorc cat de des voi putea, am ramas cu gandul acolo, la copii… si macar acum vara sa merg o data pe luna. Deci cine mai are de dat haine, jucarii, incaltaminte, alimente de baza, materiale de constructii, apelati cu incredere!

Si, cum licitatia a fost un succes, mai facem una de Craciun sigur! Tot pentru copii! 🙂

septembrie 28, 2011

Reuniunea de 10 ani

In weekend-ul care tocmai a trecut am avut reuniunea de 10 ani de la absolvirea liceului. Daca stau bine sa ma gandesc s-au intamplat o gramada in ultimii 10 ani… si totusi… parca a fost ieri. Iar intalnirea cu colegii mei mi-a intarit si mai mult senzatia asta. Si mi-a placut foarte.

Poate de-a lungul anilor mi-am inchipuit cum va fi dupa 10 ani, tin minte ca la bal intr-a 12-a chiar ma intrebam daca vom face reuniune si cine va veni, cum vom arata, daca ne vom mai recunoaste… wow, ce varste „serioase” vom avea etc. Si iata ca ziua aia a venit, cam tarziu fata de alte generatii sau alte licee, dar important e ca evenimentul chiar a avut loc. Si uite ca i-am recunoscut pe toti cei care au venit, sunt multi neschimbati, uite ca avem si varste serioase, dar stim sa fim la fel de tineri si zapaciti ca-n liceu si una peste alta am avut o intalnire de care-mi voi aminti cu placere.

Mereu i-am admirat pe ai mei cum se tot intalnesc cu colegii lor si, chiar daca n-am fost apropiata de colegii mei de generatie, ci mai mult de cei cu un an mai mici, mi-am dorit mult o reuniune. Si nu orice fel de reuniune, ci una cu toata generatia, un fel de reeditare a balului, dar nu atat de somptuoasa. Ajutor de nadejde… maretul Facebook! Si uite asa s-au pus cap la cap data, ora, locatie, detalii, confirmari, infirmari, discutii, telefoane… si am ajuns pe data de 24 septembrie, la ora 17:50, cu 10 minute inainte de ora fixata sa fim vreo 5 oameni in sala de festivitati a liceului. Panicaaaaaaaaaaaaaa… tino-nino-tino-nino in capul meu! Aveam vreo 40+ confirmati (rusinicaaaaaaaaa… dintr-o generatie de 150) si 4 profesori, culmea, niciunul diriginte! Si-am zis, eh, ghinion, aia e … cine vine, bine, cine, nu, nu, nu poti multumi pe toata lumea, nu poti strange just like that atatia oameni si tot asa.

Si cineva acolo sus inca ma iubeste, drept urmare, usor-usor au inceput sa vina. Au fost cativa confirmati care n-au venit si altii care nu spusesera nimic si-au venit. M-am bucurat ca unii au venit neconfirmati, chiar daca vor face si cu clasa lor si am fost cam dezamagita din cauza celor care au confirmat si n-au mai venit, dar nici nu au anuntat. Dar la chestii de-astea mereu apar suprize. La fel cum a fost cu dirigintii si cataloagele… initial confirmasera cativa, trebuiau sa ia cataloagele si sa ne strige, dar a cazut. Drept urmare, ne-au vorbit putinii profesori prezenti apoi fiecare am spus cate ceva despre noi, pe reteta casatoriti sau nu, copii sau nu, ce am absolvit si pe unde lucram… adunati pe scaune in cerc, ca la AA. 😆 Am vrut ca speech-ul meu sa fie mai lung, dar am avut emotii, am incercat sa fiu amuzanta si le-am spus ca probabil e clar ca n-am prea multe obligatii daca sunt aia care a tras de ei sa ne reunim.

Apoi ne-am mutat la restaurant, unde ne-am indestulat cu bucate alese (zici ca spun o poveste), am baut si ne-am veselit pana tarziu in noapte. Stiu ca nu-i frumos ce-am facut, dar „better safe than sorry” asa ca, fiecare cum a ajuns, m-am dus cu mana intinsa. Ca sa pot sa stau si eu linistita ca ies banii si nu dau de la mine in plus si nici nu raman pe acolo sa spal vase. 😀 Cu toate ca n-am fost nici o clasa si nici o generatie unita, per total a fost o seara frumoasa, am facut maraton de poze, am depanat amintiri, am ras, am ciocnit paharele si ne-am bucurat de revedere. Culmea, nu au fost carcotasi, nu m-a injurat nimeni, ba dimpotriva, s-a apreciat efortul, pe langa FB, ajutoare de nadejde au fost si profesoara de sport si colega de banca… deci cu atat mai mult m-am bucurat.

Imi pare rau pentru cei care n-au venit, foarte rau pentru cei care intr-adevar isi doreau sa ajunga si nu au avut cum din motive bine intemeiate… de ceilalti care stiau si n-au aratat niciun interes, chiar nu-mi pare rau, nu meritau sa fie prezenti! dupa afirmatia asta poate o sa primesc vorbe „dulci”, dar chiar nu-mi pasa! Ma bucur pt revederea cu ceilalti si sper sa facem chestia asta mai des, vin cu placere, dar sa mai organizeze si altii! 😀 Ca eu vin cu drag daca sunt chemata! Poze… deocamdata aici, aici si aici.

Deja am fost solicitata la anul sa particip la reuniunea generatiei 2002, cei de care am fost mai apropiata si ghici… abia astept!

mai 27, 2011

Pauza publicitara si altele

Nu pun pauza la blog, sa nu se panicheze fanii, da?!

Doar vroiam sa mai recomand niste site-uri, sa mai povestesc una-alta si… mi-e dor sa scriu! 🙂 In ultimele doua saptamani am fost tare agitata, si inca nu s-a terminat perioada de balamuc. Totusi, imi place asa, mi-am ocupat timpul, ajung franta acasa, plec dimineata, vin noaptea (si tot nu inteleg de ce se depune asa praful pe parchet… parca am 10 copii nazdravani) si… vreau vacanta! Nu stiu de ce cer asta, pentru ca de obicei din vacante ma intorc mai obosita decat am plecat, ca vorba ceea, de odihnit pot sa ma odihnesc si acasa.

Cert e ca se intampla lucruri, incep chestii sa se materializeze si parca, parca pot spune ca incepe sa rasara soarele si pe strada mea. Si acum sa lamurim curiosii: am slabit, arat si ma simt mult mai bine… desi se pare ca mi-a crescut colesterolul pe motiv de stres (am avut din plin, sa dau si la altii), asa ca trebuie sa trec pe modul relax (cand vreodata in viata asta, nu stiu) si sa nu ma mai agit. Cum, frate, cum, cand eu pun suflet in tot ce fac?! Eh, daca-i musai, cu placere, voi lua pastile de amortit simturi… 😛

Agitata si ocupata sunt pentru ca vreau. Poate si sa ma simt vie, sa n-am timp sa ma gandesc la c(r)ai verzi pe pereti si sa savurez toate momentele. Drept urmare, m-am apucat de belly dance. 🙂 Si-mi place tare, imi place mult de profa, e solicitant si abia astept sa mai invat coregrafii, am facut una draguta chiar aseara. 😛 Pentru curiosi, doritori si detalii aici.

De asemenea, am revenit la o veche activitate, prestata undeva prin timpul facultatii si anume, sa licitez prin telefon pentru clientii care nu sunt prezenti la licitatii. Bineinteles ca ma imbolnavesc mereu la sectiunea de bijuterii, imi place ca o vad si pe varutza mai des, e alta lume. Dar chiar si in lumea buna… sunt cate unii… ca-n „Ciocoii vechi si noi”… de exemplu e un nenea avocat care, cand am spus ca citesc ceva de un sculptor despre care nu auzisem… mi-a spus „Domnisoara, aratati atat de bine, aveti o manichiura impecabila… ce va mai trebuie culturalizare?!”… 😆 La naiba, trebuie sa-mi reorganizez prioritatile in viata, ca l-am socat cand i-am zis ca „degeaba ambalaj frumos si continut gaunos”! Asa am senzatia ca unii vin doar pentru vinul ala gratis…in fine…!

Am inceput sa ma rasfat pe baza de cupoane. N-am multe rasfaturi la activ, dar, cand voi avea, o sa sintetizez experienta intr-un post, cu bune si rele, cu sfaturi si recomandari. Totusi, tot sistemul asta de cupoane mi se pare excelent si, daca nu v-ati plictisit de inscris pe site-urile cu reduceri, va mai recomand un site, My Best Deals, va fi lansat pe iunie si va intra in forta pe piata. Basca mai ofera si voucher cadou la alegere si are si tombola cu premii consistente! 😀 Eu vreau un aifon, am zis! Si-asa mi s-a spus ca am un telefon „tocit” (am incheiat citatul), deci se cere o schimbare!

Pana una alta, maine se da startul la nunti, vor fi vreo 5 anul asta, in traducere libera FALIMENT! 😆 Totusi, pentru cei in situatia mea si in pana de idei de cadouri, bagati un ochi si aici pentru inspiratie!

Cu acestea fiind spuse, va urez sa aveti un weekend de pomina, eu probabil de saptamana viitoare voi merge in maini cateva zile, pe motiv de tocuri de 12 cm… si va dedic un cantecel care ma inspira mult zilele astea!

martie 2, 2011

Martisoare, primavara si nemultumiri

De doua zile a venit primavara oficial. Se ascunde bine, smechera, ca eu nu-i simt prezenta, ba dimpotriva, strang cojocul mai tare pe langa mine sa nu ma-nghete vajul! Si cred ca am imbatranit, maica, asa de bine ma inteleg cu piesa vestimentara numita body… incat nu stiu cum in tinereti umblam cu geci scurte si blugi cu talie joasa si mi se parea ceva normal. Deci da, mi-e frig si nu stiu unde e primavara, poate doar in calendar, ca afara e ger, gheata, ba chiar si zapada!

Singurul semn cum ca s-a schimbat anotimpul a fost vanzoleala de ieri, cu flori, martisoare, snururi si alte acareturi din aceeasi categorie. Basca flori, la suprapret! Mai ofilite sau nu, depinde de spaga data la tiganci in piata. Si da, sunt femeie, imi plac martisoarele, port cu mare drag snur la mana, uneori chiar toata luna martie, dar balamucul iscat in jurul evenimentului e urat! Am primit ieri cateva martisoare si flori, normal ca m-am bucurat, bineinteles ca a contat si persoana care le-a oferit. Si daca n-am mai spus-o pana acum, imi plac la nebunie surprizele placute! 😀

In perioada asta ii inteleg pe barbati de ce sunt disperati, desi sunt convinsa ca meritam apreciere mai mult de cateva ori pe an. Desi am zis ca-i detest pe majoritatea, ii compatimesc atunci cand ii vad alergand sa ia te miri ce care sa le aduca si lor o noapte de sex ca lumea. Dar, la naiba, macar la atat sa se straduiasca si ei! 😆 Sunt discriminati oricum, lasand la o parte zilele de nastere si sarbatorile, noi avem doua zile de ridicat in slavi, pe cand ei doar una, si aia chinuita si sarbatorita cu vreun festival al berii obosit. Mama zice ca fiecare in viata primeste ce merita… noi meritam mai mult se pare. 😛

Majoritatea superficialilor purtatori de samanta confunda 1 cu 8 martie, uita aniversari si cumpara doar ce au impresia ca ar placea sau ofera cadouri extravagante, scumpe sau mai stiu eu cum ca sa compenseze cine stie ce frustrare existenta acolo undeva adanc in creierul lor. Nu frate, nu asa se face! „The best gift you can give to a woman, is to show her that she matters!” maaaaaaaaare vorba! Ei bine, asa se face! Intotdeauna gesturile conteaza, nu consistenta lor, pe langa asta n-ai nevoie de ocazii speciale sa-ti arati aprecierea!

Barbatii n-au nevoie de zile speciale de apreciere, pentru ca ei sunt oricum apreciati. Intr-o lume unde femeile sunt mai multe decat barbatii, daca ar fi s-o luam un pic subiectiv, ar trebui ca barbatii sa fie coplesiti de cadouri si atentie, ca sa aiba de unde alege. Totusi, chiar daca nu-si dau seama, ei sunt apreciati ca sunt puternici, ca stiu sa fie responsabili, ca pot intretine o familie… toate gesturile banale care au impresia ca li se cuvin, sunt gesturi de apreciere. Atunci cand sunt lasati cu nebuniile si hobby-urile lor, cand sunt niste copii mari… si multe alte situatii cumulate, fac din barbati niste fiinte apreciate si detestate in acelasi timp. Probabil si reciproca e valabila, rau cu rau, dar mai rau e fara rau!

Am pornit de la martisoare si primavara si am ajuns departe. Ce vreau sa spun e ca ar fi total inutil ca barbatii sa primeasca flori si martisoare cand primesc o gramada de alte lucruri care compenseaza cu varf si indesat faptul ca n-au o mare sarbatoare a lor. Iar toate sarbatorile astea au devenit atat de artificiale, superficiale si seci… doar motive de a face bani… incat pe majoritatea nu le simt ca atare. De multe ori o zi obisnuita, sau un weekend oarecare, la o petrecere ad-hoc sau ceva neplanificat… a iesit mult mai tare decat orice sarbatoare sau eveniment de anvergura, lasand si amintirile frumoase de rigoare.

Deci CARPE DIEM… cat mai frumos! Si primavara poate sa stea in vacanta, sa vina direct vara!

martie 2, 2011

Absenta motivata

In ultimul timp am fost certata ca n-am mai scris. Adevarul e ca niciodata n-am lasat blogul in paragina atata timp. Imi cer scuze celor care au batut la poarta moderarii si eu eram cu capra la raze. Celorlalti nu le cer scuze, pentru ca pe tarlaua mea cultiv cand am eu chef. Si cum seminte roditoare (subiecte) n-am prea avut, sau n-am avut sapa (timp) si semanatoare (chef), am amanat momentul.

Dar, ca sa nu cumva sa moara cineva de grija mea, va spun ca sunt in grafic, n-am murit, nu m-am depresat si nici n-am renuntat la scris si la alte ambitii. Deci alive and kickin’! Hard!

In timpul asta s-au intamplat ceva lucruri, mai frumoase, mai urate, mai surprinzatoare, mai, mai, mai… astfel ca viata in offline a fost mult mai picanta si interesanta decat in online. Am bifat cateva iesiri dragute, karaoke, quality time cu prieteni dragi, am bifat ceva filme, am avut parte de o surpriza placuta si neasteptata care ma tot face sa zambesc, am cunoscut oameni noi si haiosi, am bifat chiar si teatru.

In toata avalansa asta trebuia sa fie si un lucru mai putin placut. Si anume ca am ramas fara job. Din nou! Asa-mi trebuie daca ling acolo unde am scuipat! Adica m-am angajat la o firma care are legatura cu primul meu job, de unde am plecat pentru ca vroiam altceva. In fine… aveam o stima deosebita pentru patron si m-am bucurat sa colaboram. Numai ca mi-a facut o faza de n-am crezut ca vreodata mi se va intampla mie asa ceva: la doua zile dupa ziua mea, a zis sa ma pupe sa ma felicite… a vrut sa ma pupe altfel. Am reactionat urat, l-am pus la punct si de atunci ne-am evitat. Sa ne intelegem: 70 de ani gen, casatorit… neinteresant ca se scalda in bani… bleah! Cand s-au terminat cele 3 luni, contractul pe perioada determinata mi-a spus pa. Era de asteptat, eram pregatita si nu mi-a parut rau. Dar cam de atunci detest majoritatea barbatilor. Evident ca exista si exceptii, si ma bucur ca una imi este aproape.

Astfel ca dupa o vacanta de 2 saptamani, am inceput un nou job, intr-un domeniu nou pentru mine, unde am o gramada de invatat. Cum am o experienta vasta a interviurilor, am decis sa trec de partea cealalta a baricadei, sa nu mai fiu eu candidatul, sa fiu intervievatorul. Sunt la partea cu invatatul intens, sunt exigenta cu mine, vreau sa ard repede etape, sunt agitata… drept urmare tot schimb stari. Incerc sa ma echilibrez din punctul asta de vedere… si chiar daca e nebunie pe termen scurt, pe termen lung cred ca am numai de castigat. Vom vedea pana la urma daca asta va ramane cariera mea sau nu.

Asa ca, dupa cum bine se observa, Ada face bine. In ciuda tuturor complicatiilor si a piedicilor, I will survive! 🙂

PS: Vineri seara se repeta nebunia de petrecere cu muzica anilor 80-90! Detalii aici! Abia astept!

februarie 8, 2011

Botez 2 in 1

Ce o avea Ada asta de scrie din 2 in 2 desi a zis ca revine in forta?! Ada mai are si bazdaci din cand in cand, mai are si altele de facut, mai e si cu mintea aiurea… deci de-aia!

De exemplu in weekend am avut botez 2 in 1: botezul baietelului Luizei, Robert Alexandru si botezul baietelului Alinei, Stefan Mihai. Si cum amandoua imi sunt prietene, a trebuit sa ma impart, cam inechitabil, ce-i drept, dar la Luiza se compenseaza cu celelalte dati. Astfel ca m-am dus intai la Robert, unde am stat pana i-au venit ursitoarele, apoi am plecat la Stefan.

Aici, pe langa faptul ca mi-am revazut colegele, am revazut si prieteni vechi si m-am simtit foarte bine. Petre, uite acum scriu de tine, ca mi-ai facut capul patrat (sa moara si sa faca)… m-am bucurat sa te revad, si pe tine si pe Vera, da, chiar ar trebui sa facem adunarea aia si cu vara-mea, sa depanam povesti! Puuuuuuuup! 😀

N-am stat prea mult de poze, decat am chinuit un pic copilul de la una la alta in brate, in rest, a facut fotograful (Alinaaaaa, da-ne poze!), noi ne-am vazut de dans si distractie. Si chiar ne-am distrat… s-a lasat cu shot-uri, dantuieli energice, karaoke si dureri de talpi de la tocurile inalte. Si ghici: vineri suntem din nou acolo, e karaoke si va fi Girls Night Out, si va fi asa, like old times! Abia astept!

Anul asta or sa mai fie evenimente de-astea importante. Am scapat de doua botezuri, in principiu mai e unul, in rest ar cam fi vreo 5 nunti, una nestabilita inca si doua in aceeasi zi. Dar nu cred ca voi face si faza de nunta 2 in 1, ca nu ma tine buzunarul. Om trai si-om vedea…

Pana una alta, si cateva poze: