#MeToo – ul meu

De cateva zile a aparut pe Facebook un hashtag, #metoo, in urma unui scandal de la Hollywood si in urma caruia au aparut multe povesti nespuse, neimpartasite, monstri cu chip de om si am citit lucruri cutremuratoare, pe care, dupa parerea mea naiva, un om intreg la cap nu le-ar face. #metoo este despre agresiunile si hartuirile sexuale, mai grave sau mai putin grave prin care au trecut femeile. De la niste apropo-uri nelalocul lor, pana la reactii urate la refuzuri, la bruscari sau gesturi umilitoare, din pacate aceste lucruri se intampla…si vinovati suntem noi, cei care nu amendam aceste fapte si nu luam atitudine.

Eu de fel sunt o tanti rea, nu sunt prea abordabila, dar chiar si asa, am avut parte si eu de chestii nasoale. Din pacate atitudinea de „nu te uita, nu-mi vorbi, nu te apropia” s-a slefuit in timp, in urma a ceea ce am mai vazut in jur. Poate de unele situatii m-a salvat si faptul ca nu prea beau alcool, fix pentru ca sunt control freak si vreau sa detin in totalitate fraiele asupra mea.

Lucrurile sunt simple: fluieraturi, claxoane, remarci deplasate, de astea sunt satula, le tratez cu indiferenta pentru ca nu am simtit o reala amenintare la adresa mea. Rar mi-o ia gura pe dinainte si vorbesc taios, poate cu anii instinctul de conservare e mai puternic.

Totusi, am trei povesti cu #metoo de nu as dori nimanui.

 

Nu mai tin minte exact anul, eram clasa a doua/treia/patra, pe acolo, 8-10 ani si eram cu o prietena buna, vecina si colega de clasa, la ea la bloc si am intrat impreuna in scara sa urcam sa ne facem temele impreuna. In urma noastra a intrat un tanar (nu-i retin figura, acum stand sa ma gandesc 25-30 de ani) imbracat in haine militare (nu cred ca avea grade, ca avea uniforma diferita de a lui taia, bunicul meu) si noi ne-am dus la lift si el a facut dreapta sa urce pe scari. Pe vremea aia eram printre putinele randuri de blocuri care aveam lift cu usi care se inchid singure. Cand usile au dat sa se inchida, ne-am trezit cu un bocanc prins intre ele (in mod normal ar trebui sa fie cu senzor si automat sa se redeschida, ce bine ca au ramas intredeschise, tinute de bocancul aluia!) si cu soldatul zambitor, ne intreba ce facem, unde mergem, daca sunt parintii acasa si ne indemna sa apasam pe butonul de deschidere a usilor, ca vrea sa ne arate ceva. Noi instinctiv, da, sunt parinti acasa, ne asteapta, trebuie sa urcam. In acel moment omul si-a scos instrumentul si a inceput sa-l frece indemnandu-ne sa-l atingem si noi, in tot acest timp tinand bocancul ala nenorocit intre usile liftului. Cand a scos un tipat Ioana „TATAAAAAAAA!!!” sa se auda in tot blocul, i-am tinut isonul (tignal + ecoul din scara = love -> atata ne-a dus capul la 8-10 ani) si s-a panicat soldatul, a scos piciorul dintre usile liftului si dus a fost, el iesind din bloc si noi deja eram sus, am intrat repede in casa si am incuiat. Cred ca atunci am povestit parintilor, dar putini stiu povestea asta si nici nu-mi face extraordinara placere sa vorbesc despre subiect. Este bine ca nu-mi aduc aminte atat de proaspat, poate o sa uit, e o poveste care s-a terminat cu bine si asta-i tot ce conteaza.

 

Din pacate am avut de-a face mai mult decat ar fi trebuit sau mai bine zis, mi-a luat un pic mai mult timp sa ma prind, pana si-a dat masca jos, cu un specimen de barbat de nu doresc nimanui sa intalneasca. Am scris demult despre el aici si nu numai, de fapt asa am inceput sa scriu, ca sa-mi ramana creierii intregi in urma experientei dezamagitoare. Din toata povestea asta, scriind pe blog am reusit sa salvez o fata din a-i cadea in plasa (mi-a gasit intamplator blogul si s-a regasit in povestea mea, se pare ca omul avea aceeasi placa si o folosea cu toate). Sarumana c-am scapat!

 

Povestea cea mai recenta, care m-a surprins neplacut si m-a facut sa nu am reactie s-a intamplat acum 7 ani cand, dupa ce ramasesem fara job, primul meu sef de la primul job mi-a propus sa lucrez direct cu el, nu la biroul comercial cum lucrasem initial. Toate bune si frumoase, daca eram cu mintea de acum, sa inteleg ca ciorba reincalzita nu bun, era mai bine pentru mine, dar am invatat din greseli. Omul – fost securist, varsta respectabila, insurat, case, masini, apartament in Paris pe Champs Elysees (asa se lauda in fata mea, cred ca trebuia sa tring!-tring!, da’ fraiera nu, ca toti oamenii sunt buni!), foarte dur cu angajatii, dar se pare ca pentru mine avea o slabiciune. Se purta mereu frumos, eu imi vedeam de treaba, rar si subtil mai strecura cate-o gluma sau apropo si eu ma faceam ca nu aud, dar in rest nu dadea semne ca ar fi vreun pericol. Pana de ziua mea in anul respectiv, cand am primit un buchet de flori de la el si o bratara, pentru care am multumit frumos fata de toti colegii mei. La o jumatate de ora m-a chemat in biroul lui „Nu ma pupi sa-mi multumesti pentru cadou?!” Eu prostanaca si cu intentii bune, naiva pana la proba contrarie si dincolo de ea, ma apropii sa-l pup cum se pupa lumea de protocol, obraz in obraz si tzoc in aer. M-am trezit stransa si imobilizata si mozolita pe buze… am ramas blocata, m-am schimbat instant la fata, ca nu-s in stare sa disimulez, am ingaimat un „eu trebuie sa plec” si dusa am fost. Desi locuiam extrem de aproape, m-am plimbat pe strazi cateva ore bune, sa ma adun si sa fiu in stare sa apar acasa in fata alor mei cu o figura „decenta”, care sa nu tradeze nimic (tarziu i-am spus mamei ce s-a intamplat), sa par fericita de ziua mea. Zilele urmatoare am fost anuntata ca nu vom continua colaborarea pentru ca profesional nu corespundeam fisei postului. Si de data asta, sarumana c-am scapat si a fost doar atat. In cazul asta chiar nu avea rost sa depun plangere, era cuvantul meu impotriva cuvantului lui, om respectabil, cu prieteni in politica si cu prieteni peste tot…am lasat-o balta. Am lucrat cateva luni bune pe un job care nu-mi placea si unde am fost platita cu o treime decat ce castigam inainte, dar macar eram linistita.

 

Sper sa nu mai citesc despre mizerii de-astea, care poate fizic nu-ti fac rau, dar toaca nervi, nasc frustrari si pot deveni scheletii aia din dulap care ies si fac bau-bau la tine cand nu te astepti si cine stie ce mai declanseaza. Si e pacat, oamenii ar trebui sa evolueze, nu sa involueze.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s