I will always love ALWAYS

Il iubesc pe Bon Jovi din ’90 de cand am vazut prima data clipul la „Blaze of Glory„. Dadeam televizorul la maximum si stateam pironita acolo admirandu-l pe rockerul rebel si visand cu ochii deschisi ca voi avea si eu un iubit rocker care sa cante la chitara, atunci cand voi fi mare. Si anii au trecut si piesele Bon Jovi care m-au uns pe suflet s-au adunat… iar doua dintre ele… uuuuuuuuuu… una ma rascoleste si ma trece prin toate starile si cealalta ma activeaza si ma face mai vie ca niciodata! „Always” si „It’s my life„!!!

Si, in sfarsit, concertul mult asteptat a avut loc aseara intr-o mare de oameni care au trait intens melodii care le-au marcat anumite momente din viata, anumite perioade! Cei de la Bon Jovi au parut ca s-au distrat pe cinste si au fost incantati de calitatea publicului (culmea, ca romanii nu sunt cine stie ce ca public) si au dat tot ce-a fost mai bun, timp de 3 ore… au fost super punctuali si au tinut publicul in priza!

Mi-a parut foarte rau ca nu am mai gasit bilete la Golden Circle, ne-am trezit prea tarziu, asa ca am luat la Normal Circle, poate ca a fost mai bine asa pana la urma, nu-mi pare rau (everything happens for a reason)… dar eu una daca aveam bilet in fata, eram calare pe garduri, inca de la ora de la care s-a permis accesul. Stiu ca asa spusesem acum ceva timp… eh… tre sa nu-mi mai fac planuri! Show-ul a fost super, ecranul ala imens de pe scena a fost mai mult decat extrem de binevenit, pentru noi astia de stateam in spate. La inceput, pentru ca era inca forfota, probabil nimeni nu se astepta sa fie punctuali, lumea inca isi lua ceva de baut, inca isi cauta un loc… asa ca s-a auzit cam slabut… dupa aia si-a revenit si sonorizarea (cred ca batea si vantul…). Pe primele doua piese eram la coada la cico, dar cand am auzit „shot through the heart and you’re to blame, you give love a bad name„… am sarit din coada si am inceput sa topai. 😀

Gasindu-ne locul undeva aerisit, am inceput sa ne destrabalam si sa traim piesele. Am batut din palme, am fluierat cum stiam eu mai zgomotos, am cantat cat m-au tinut rarunchii, sunt racita, dar n-a contat, azi am o voce… de oala sparta… culmea, la concert, mi-a revenit vocea si-am putut sa urlu. A cantat „It’s my life” cam devreme pentru gusturile mele… dar am trait-o intens! Recunosc, nu sunt cea mai inraia fana, asa ca nu am recunoscut fiecare piesa in parte… dar m-am bucurat sa aud „Bed of Roses„, „Runaway„, „Have a nice day„, „Keep the Faith„, „Bad Medicine„, „Livin on a prayer„, „Wanted Dead or Alive„… si tot speram sa fie „Always„… a fost printre ultimele, impreuna cu „These Days” si o supriza de final… „Twist and Shout” pe care am facut noi mini coregrafii sincron! A fost la inaltime… mi-a placut maxim, inca sunt under influence, de azi de dimineata ma tot uit pe youtube la filmuletele incarcate de cei care-au fost acolo! Si… MAI VREAU!!! Inca vreo 3-4 concerte, sa ma pot plictisi… iar intr-unul… sa cante tot asa, vreo 3 ore… ALWAYS! Deci, vai, cum a putut sa fieeeeeeeeee… mai ales ca piesa asta inseamna mult pentru mine, imi creaza stari, ma leaga de niste amintiri… acum a creat altele noi, poate mai frumoase… si mereu imi voi aduce aminte zambind de concertul asta! Si totusi, mi-ar fi placut sa mai cante pe final inca o data „It’s my life”… 😛

And yesssss… I’ll always love ALWAYS! 😀