Normalul si anormalul

Ce inseamna „normal„? Si ce inseamna „anormal„? Cine/ce masoara gradul de normalitate/anormalitate? In functie de ce criterii se stabilesc limitele normalului? Si cine/ce stabileste limitele astea? 

Poate ca normalul unuia e anormalul altuia si invers. Cu totii traim intr-o normalitate aparenta, tanjind dupa anormal, de multe ori facem lucrurile care trebuiesc, pentru ca asa e normal, desi poate ne vine sa fugim mancand nori lasand rebelul din noi la suprafata. Normalul e dat de ceea ce e bine, corect, vazut pozitiv de societate, agreat, conform regulilor, etic, just, placut, impus, acceptat, dorit, visat etc. Anormalul in schimb, e acea parte intunecata a fiecaruia dintre noi, partea aia care se identifica foarte bine cu rebeliunea, cu lipsa responsabilitatii, cu exprimarea libera fara constrangeri, cu fanteziile cele mai cele, cu tot ce e iesit din tipare si lista poate continua. Si pentru normal, si pentru anormal.

Problema este ca si normalul si anormalul au o incadrare in niste limite… dupa perceptia mea, depasirea normalului inseamna robotei si habotnicie, iar depasirea anormalului o da in patologic. Nu am de gand sa vorbesc despre astea, pentru ca sunt o persoana aparent normala, cu multe anormalitati 😆 dar care-mi plac si la care n-as renunta.

Normalitatea si anormalitatea au definit-o tot oamenii, din cele mai vechi timpuri pana azi. Bineinteles ca limitele celor doua au suferit modificari, drastice, as putea spune, de-a lungul „evolutiei” oamenilor. Am pus evolutie in ghilimele, pentru ca de multe ori am impresia ca in loc sa ne dezvoltam, ne plafonam din ce in ce mai des, avem prea multe optiuni si nu mai suntem in stare sa alegem, ne plictisim rapid, inlocuim lucrurile simple cu tehnologia… poate nu ne dam seama, dar desi calitatea vietii e alta, ne pierdem in detalii si nu vedem the big picture si usor, usor ne irosim.

Astfel ca normalul de pe vremuri, a devenit invechitul actual, iar anormalul, Doamne fereste, scuipa in san, a devenit ceva foarte natural si obisnuit. Ca in orice alt lucru, transformarea asta are si avantaje si dezavantaje, depinde de subiectivitatea si adaptabilitatea fiecaruia.

Dar nu-i asa ca de multe ori cand nu ti-a convenit ceva, ai vrut sa actionezi dupa primul impuls, sa te racoresti si sa nu-ti pese? Sunt sigura ca asa e. Dar apoi, la fel de repede, limitele cu care ai fost indoctrinat de cand erai de-o schioapa, te-au oprit. Ca nu e frumos, ca nu e un comportament normal, logic si manierat etc… nu-i asa ca e frustrant si stresant??? O, ba daaaaaaaaaaaaa! Nu-i asa ca atunci cand erai altfel decat ceilalti, in comportament, limbaj si multe altele, erai considerat un anormal? Sau… un ciudat?! Sigur da!

De multe ori normalitatea asta e un fel de uniformizare, o incadrare in niste limite si reguli impuse de societate, daca le respecti, dai bine la poza si primesti aprobabrea si acceptul lumii din jurul tau. Dar, de cate ori nu te-a stresat chestia asta? Cred ca aproape de fiecare data. Nu-i asa ca ai vrut sa faci lucruri iesite din comun ca sa iesi in evidenta? Nu-i asa ca fiind anormal ai atras atentia si totdata si dezaprobarea? Trist, dar adevarat.

Oamenii au in general un set de norme, principii si reguli dupa care se ghideaza in viata si, daca cineva nu se muleaza pe valorile lor, sunt anormali, ciudati si tot asa. Bine, aici nu vorbim de cazuri extreme, dupa cum nu vorbim despre un caz anume. Partea mai proasta e ca oamenii isi inchipuie ca au dreptul sa judece, si de aici incepe distractia. Sa te straduiesti sa fii normal intr-o lume ca a noastra e tare complicat, trebuie sa stii sa porti masca potrivita, iar sa fii anormal, sau, sa fii tu insuti/insati, e riscant pentru ca risti sa fii pus/a la zid si executat/a. Deci, cum e mai bine?

Cum o dai, tot nu-i ok. Indiferent de cum ai fi, mereu se vor gasi nemultumiti sau comentatori la adresa ta. Un echilibru intre normalitate, spontaneitate, nebunie, rebeliune, fantezie, anormalitate, personalitate ar trebui sa existe, dar fiecare isi face propriul echilibru folosind elementele de mai sus si nu numai in proportii numai de el/ea stiute. Normali sau anormali, oamenii se iau ca atare, cei care stiu sa aprecieze, apreciaza! Pentru ca, vorba reclamei, e greu sa gasesti un mix bun! 🙂