La sfarsitul lunii se fac 2 ani de cand a murit Rocco. Timp de 6 ani a fost pet-ul perfect, se bucura si se gudura mereu cand veneam acasa, avea culoarea mea preferata, era usor de ingrijit, triluia frumos, s-a incapatanat sa nu vorbeasca niciodata … si-l iubeam mult.
Sincera sa fiu nu stiu ce-a patit exact, de unde i s-a tras sfarsitul, dar saracutul cred ca s-a chinuit. Am inteles ca la pasarile astea mici nu prea le poti determina cauza mortii, cauzele sunt multiple si sunt banale sau chiar grave, depinde… de cele mai multe ori nu-ti poti da seama. Explicatia asta nu mi-a alinat in vreun fel tristetea.
Intr-o sambata seara stand la calculator, la un moment dat aud niste sunete ciudate din bucatarie, acolo era Rocco. Nu pot descrie felul lor, dar m-au alertat imediat, am sarit de pe scaun si-am tasnit spre bucatarie… era clar ceva in neregula, la ora aia Rocco trebuia sa doarma dus. Am aprins lumina, suficient cat sa vad ce nu-mi doream vreodata… si n-o sa-mi iasa din minte imaginea: Rocco cazuse de pe betigasul pe care statea, era jos in colivie pe spate si se zbatea… avea sange pe cioc si ultimele spasme le-a avut chiar sub ochii mei. Am izbucnit in plans, am strigat-o pe mama, dar prea tarziu…
Eram hotarata sa-l ingrop, sa-i gasesc cutie etc. si nu stiam cum sa-i spun lu’ frati-miu, care si el era atasat de papagal. M-am gandit si m-am tot gandit si pana la urma i-am spus exact ce s-a intamplat si l-am rugat sa mergem sa-l ingropam pe Rocco. Cautand cutie pe masura lui, am gasit doua variante: cutia de la ceasul Dan&George sau cutia de la telefonul LG (Prada). Am ales prima varianta… chiar ma amuzam la ideea ca Rocco va avea cosciug de firma. 😛
Si uite asa, cu-cutia intr-o mana, cu lopata in alta si cu copilu’ dupa mine, am traversat bulevardul si am mers pe campul din apropiere. Cred ca de-a lungul anilor campul ala a devenit cimitir pentru animalele de companie. Si era un frig… pentru o groapa micuta m-am chinuit ceva cu pamantul inghetat. Am avut si o cruciulita mica de lemn pe care-am pus-o acolo dupa ce am astupat groapa. Poate pare deplasat, dar pentru cei care au avut animalute si le-au murit nu cred ca mai pare asa de deplasat.
Acum o am pe Fifi, o papgalita nebuna si turbata, o antisociala care ciupeste tot ce prinde, care mi-e draga, dar … nu e Rocco! Sper sa n-am probleme si cu ea, ca ma lecuiesc si-mi iau altceva. Dar probabil ca daca-mi iau caine sau pisica si pateste ceva… voi suferi si mai tare. Of!
Toantele nu merg in rai 
Am avut si yo papagal knd aveam 11 ani. Dar cred k l-am cumparat direct batran.
Toti papagalii din cusca aia mare alergau, se bateau se ciupeau, asta pe kre l-am ales yo statea singur intr-un colt.
A trait vreo 7 luni destul de fericit, mai putin cand trageam cu teava cu cornete dupa el si knd il alerga mâtza. Dar pana la urma batranetea si-a spus cuvantul si m-a parasit. Sfarsitul lui n-a avut deloc nuante de glorie: he was flushed down the toilet by maica-mea mare.
Papagalul meu a implinit de curand 3 ani, dar nu de viata, ci de cand l-am adoptat/cumparat. De la Pet-shop mi s-a spus ca e pui si ca se va obisnui relativ usor cu noii stapani, insa cred ca mi-au tras tzeapa. Ori e batran si nu mai poate fi convins ca nimeni nu-i vrea raul, ori a fost adus direct din jungla si nu a fost invatat cu oamenii. Si e din specia agapornis, destul de micut, cu nuante de galben, rosu si portocaliu la cap si verde in rest. Sa ne traiasca pasarile/animalele de casa!
PS: Il cheama Toni sau Tony.
Ada, te inteleg perfect…. Am avut papagali inca de cand eram mica, am si acum. Cat despre caini, pisici, suferinta e aceeasi. Daca te-ai atasat de sufletel, e imposibil sa n-o faci, iti este foarte greu in momente de genul asta :(. Mie mi s-a intamplat cu primul caine pe care l-am avut in casa, Sharoni….Era superb si ascultator, ne iubea si-l iubeam tare. Inca suferim dupa el, cu toate ca au trecut 3 ani de cand nu mai este.
E greu, nu esti exagerata si te inteleg perfect…..
Good luck cu Fifi, pare a fi mai rebela, din ce povestesti 😛
Te pup:*
Tzuchi al nostru a murit acum cateva luni. Si acum, cand intru in casa, prima data ma uit pe ceasul din hol, ca acolo ne astepta de obicei.
L-am iubit foarte mult, statea mult cu noi…unde eram noi era si el, galagie inutila nu facea, daca noi dormeam pana la 11, pana atunci statea si el linistit. Ii placea la nebunie pepenele rosu si inghetata 🙂
Din pacate, si eu am fost langa el in ultimele clipe…m-am trezit intr-o noapte pe la 4 (stiam ca-i bolnavior…fusesem de vreo 2 ori cum el la dr, era pe tratament). Din colivie se auzeau niste zgomote, si cand am aprins lumina, am vazut ca saracutul de el era jos, si incerca sa mearga, dar mai reusea sa se sprijine doar in aripi. Am mers cu el in baie, am inceput sa-i dau medicamente, mi-am trezit sotul plangand…Nici el n-a mai avut ce sa-i faca…eu l-am mai tinut putin in mana, si l-am pupat, si cand l-am pus in colivie s-a intins…si asta a fost. 😦
Inca n-am putut sa-mi iau altul…mai ales ca acum asteptam sa vina pe lume puiul nostru, si ne canalizam atentia asupra lui 🙂
Ca sa rezolvi problema, eu zic sa te gandesti la o cioara, astea traiesc peste 200 de ani 😀
@Parmalat: Urat sfarsit…
@Dorin: Da, nu stiu de ce unii papagali sunt zbuciumati si n-au incredere. Poate noi ca stapani gresim undeva la abordare. Sa-ti traiasca Toni/y!
@Alecsandra: Stiu cum e… of! Si merci frumos pt urari. Te astept la mine ca de cand mi-ai zis ca vii! Te pup si eu! :*
@Roxanne: Ah, ce poveste trista, imi pare rau pt Tzuchi! 😦 Dar ma bucur enorm pt vestea din final! Sa fie intr-un ceas bun! 🙂 :*
Xxl, pai si ce vrei, s-o las mostenire?! 😆
Eu nu am avut papagal, as fi vrut sa am. M-am rugat de ai mei sa imi cumpere , dar nu am avut sanse de izbanda. Am pierdut in schimb animalute dragi mie si tare greu mi-a fost.
Stai linistita, Mire e in Cuba, bea rom! 😉
mie mi-a murit un catel in brate, l-a lovit o masina, si cateva minute pana s-a stins, agonia prin care a trecut mi-a sfasiat sufletul, am plans si eu ;(
refuz sa-mi iau un animalut, acasa-acasa avem de toate, dar la bloc nu le-as chinui 🙂
@Ada, sta la soare , nu are probleme cu gheata si frigul asta care nu se mai termina 😆
Mana Ciutacu are astazi o poveste foarte frumoasa despre papagali, iar acum ii regasesc si aici. Hotarat lucru, este ziua papalilor.
@Lilly: Imi pare rau… 😦
@Marmotica: S-a scos Mire a ta. 😉
@VirtualKid: Nu stiu cine ce-a scris, chiar n-am cum sa citesc toata blogosfera. 🙂
of ! …pai ideeeea era sa-i pui impreuna nu sa-i cumperi consecutiv si separat… Probabil rocco i-a lasat mesaj scrijelit … ‘te-am asteptat un an si ceva n-ai venit … eram perus misto … am plecat … ne vedem cind ne-om vedea’… iar fifi acuma sufera si ea !…
Si eu am avut doi..mi-au murit amandoi,dupa ani de zile de convietuit impreuna.Nu mi-am mai cumparat altii,nu suport sa vad ca o sa o iau de la capat.
Cu-cutia de pantofi si cu hamsterul in ea :)),s-a dus si fiul meu in fata blocului in gradinita sa ii faca mormant lui Biluta!:)) Peste ani a scormonit curios si i-a gasit maxilarul..macabru,nu?
@scorpio72
Knd aveam 8 ani pe langa blocul meu era un caine pe kre il chema Ochisor si kre era foarte prietenos, toti copiii ne jucam cu el, dimineata ne astepta knd plecam la scoala etc…
Si intr-o zi Ochisor a murit din cauze naturale, iar noi – copiii pe langa care isi traise ultima parte a vietii ne-am hotarat sa-l ingropam. Si i-am sapat o groapa si l-am ingropat tot in spatele blocului unde ne era cel mai la indemana.
Numai ca la noi n-a scormonit nimeni, peste cativa ani l-a dezgropat ploaia :))
Si daca tot am vazut noi ca l-a dezgropat (eu aveam 12 ani) ne-am gandit sa-i facem slujba de inmormantare fiindca data trecuta il inmormantasem fara slujba.
Si a adus cineva din casa o oala de ciorba si noi am inceput sa strangem patrunjel, flori, verdeata ce gaseam pe acolo ca sa-l imbalsamam. Am facut focul, le-am pus pe toate la fiert si a iesit un fel de ceai pe care l-am aruncat in noua groapa a lui Ochisor, deasupra osemintelor defunctului ca sa-l imbalsamam.
Iar ca sa fie pachetul complet, un copil a adus din casa niste prenandez + niste granule [despre care mai tarziu mi-am dat seama ca erau clei de oase] pe care le-am topit, le-am amestecat cu prenandez si am transformat defunctul in mumie. Dupa care am acoperit groapa cu pietre si cu pamant si am sarit bine pe ea ca sa nu-l mai dezgroape ploaia.
😀
Rocco este in Rai?
:)) parmalat..de mult nu am mai ras asa…
crede-ma ca si eu faceam chestii de genul..cred ca noi eram deja ,,pregatiti” pentru viata! :))
@scorpio72
:))
Erau niste vremuri foarte interesante 🙂 Acum nu prea mai vad copiii astia mici sa se joace prin fata blocului cum ne jucam noi.
Dar exista si o parte buna fiindk pe vremea mea erau unii salbatici, nu stiau sa se joace daca nu se luau de ceilalti etc… dar acum cred ca s-au mai civilizat de la calculator adica n-am mai vazut de mult un copil din ala bataus cum era unul Alexandru la mine la bloc :)) care acum e la puscarie in Spania.
De fapt acum singurii vagabonzi au ramas aia care erau pe vremea mea si au crescut – cine rupea aparatele (alea de poker) acum 10-12 ani le rupe si azi de dimineata pana seara :))
Eu am avut,cand eram mica, un motan gasit la tomberon.L-am numit Gheorghe,nush de ce 😀 imi placea mie.Destept motan..isi deschidea singur usa de la baie,de inchis n-o inchidea.. 😆 .A reusit si performanta sa cada de la etajul 4 si sa nu pateasca nimic.De murit nu-mi amintesc sa fii murit,a plecat si dus a fost,probabil cineva l-a adoptat.
Dupa am avut-o pe Mara o catelusa caniche,frumoasa foc,era neagra si avea botul alb.Era atractia principala si toata lumea se oprea sa o mangaie,pana intr-o zi cand mama a luat-o pana la magazin,fara lesa si s-a repezit sa intre sub rotile unei masini.
N-am sa uit niciodata frana aia brusca,bubuitura si pe mama venind cu ea in brate.
A fost a doua oara in viata mea cand l-am vazut pe tata plangand,prima data l-am vazut la inmormantarea bunicii mele.
Am ingropat-o in padure.
A urmat Picky un alt caniche si desi a fost cel mai fidel caine pe care l-am vazut,niciodata nu a fost Mara.
Acum o avem pe Lucky,un ciobanesc carpatin,colectat din Romania si care speram noi,se bucura de viata de aici,considerabil mult mai buna decat ar fi avut-o acolo. 🙂
@Anachen
Deci o gramada de blana ce are cainele ala :))) :X
@Parmalat
Observ asta numai cand e sa naparleasca,in rest m-am obisnuit cu ea! 😆
Eu n-am avut papagal, dar cand am implinit 5 ani am primit cadou un sticlete pe care l-am botezat Napoleon 😆 N-avea treaba cu nimeni din casa, numai la mine reactiona. Daca ii aratam un deget, se umfla tot, cat o minge si casca ciocul la mine.
Dupa ce a murit ( nu stiu de ce, l-am gasit mort ), bunicul meu mi-a mai luat un sticlete care n-a supravietuit prea mult.
Dupa asta n-am mai vrut pet-uri, am dat si colivia si gata, doar ca am ramas cu o punga de seminte de canepa cu care incercam sa dresez gugustiuci 😆 Mai exact, insiram semintele in tot felul de forme geometrice pe balustrada balconului , gugustiucii veneau si mancau exact dupa traseul facut de mine. Destepti baieti 😆
Eu copilă am avut doi hamsteri care au fost dați unei vecine după ce au scăpat într-un dulap cu haine și au ronțăit diverse. Dar de ani de zile, la ai mei la curte, am avut câini. Fabuloase creaturi! Și când s-a dus câte unul, am plâns cu toții, ca după un membru al familiei și fiecare a fost îngropat cu respect, în spatele curții. Acum cresc trandafiri acolo, mi se pare cel mai frumos. Pe motanul meu Miqui l-am lăsat la plecare la ai mei. E bătrâior și urâcios, dar ai mei îl iubesc. E extraordinar cum vine imediat, de prin orice cotlon ar fi, și miaună la calculator când îmi aude vocea, când vorbesc cu ai mei pe skype. E genial 🙂
Las ca ma fac eu mare si-mi iau un Ara sau Scarlet Macaw 🙂 (http://www.agenda.ro/news/news/19496/papagalii-ara-plini-de-energie.html) !!
@Un Soricel: Timing-ul asta… 😆
@Scorpio: Deci si copilul tau e grijuliu cu animalutzele. 🙂
@Parmalat: Doamneeeeeee, ce ce copii zurlii! Dar foarte misto si ingenioasa ideea. 🙂
@Phidas: Eu cred ca da.
@Anachen: Traiasca Lucky, mult si bine… oricum numele e predestinat, sunt sigura ca e un caine fericit. 🙂
@Joa: Succes la dresaj! 😛 Poate la un moment dat va luati un animalut… asta daca aveti timp. 🙂
@LiaLia: Sunt convinsa ca oricum ti-e dor de Miqui. 😀
@Marius: Aia sunt mult prea galagiosi.
@Ada: Sar’na … si noi ne bucuram 😛