Ordine prin amintiri

Dupa multe insistente, amanari din partea mea si amenintari din partea alor mei „daca nu le triezi, ti le arunc pe toate„, mi-am facut timp si-am facut ordine in lucrurile din fosta mea camera. Am adunat de-a lungul timpului toate nebuniile si mi-a fost greu sa ma despart de unele, la fel cum mi-a fost floare la ureche sa renunt la altele.

A trebuit sa trec peste teancuri de cursuri, agende, agendute, foi, foite, scrisori, poezii, caiete… au fost atatea care m-au facut za zambesc instant… imi sunt atat de dragi… si n-am putut sa renunt. Ai mei probabil ca se gandeau ca face bani frati-miu de-un cico ducandu-mi toate hartoagele la maculatura. Las’ ca de restul de jumatate de cico ii dau eu bani!🙂

Am gasit caietul de cantece de la Palatul Copiilor, poezii scrise prin toate agendele, ale mele, ale colegilor, cugetari furate, desene, liste de invitati la ziua mea, de bagaje pentru plecat pe cine stie unde, ganduri de-ale mele scrise pe foi volante, numere de telefon, poze adunate in timp, corespondenta cu prietenii, felicitari primite, carnetelul de urari de la sfarsitul liceului, jurnalele mele… wow, atatia ani adunati pe petice de hartie…!!!

Asa ca m-am hotarat, pe langa manualele de la facultate, am pastrat si cursurile, ca poate i-or trebui lu’ copilu’ mai incolo, cutia cu poze am luat-o, trebuie sa intru in ele sa le sortez cat de cat cronologic, abia astept, probabil fiecare imagine imi va trezi cate o amintire; iar jurnalele… nici nu-mi vine sa cred cate pagini am umplut… am inceput sa scriu prin ’96 si am descoperit ca m-am oprit din scris pe la sfarsitul lui 2004, in ultimul an de facultate. Mor de curiozitate… le voi lua la recitit, de la cap la coada, probabil voi rade de ma voi prapadi, probabil imi voi mai aduce aminte, ma voi amuza de banalitatile care mi se pareau atunci importante si-mi voi revedea o parte din evolutie. Am gasit pe niste foi cateva ganduri pe care chiar ma gandeam sa le scriu aici, merita citite. Sunt convinsa ca, pe masura ce voi reciti, voi avea parte de surprize, de amintiri rascolite, de stari de melancolie… dar sunt amintirile mele si tin la ele, sunt parte din mine si imi exerseaza memoria!

Voi cand ati deschis ultima oara cufarul cu amintiri… si ce efecte ati simtit?

10 gânduri despre &8222;Ordine prin amintiri&8221;

  1. cand m-am mutat…normal…si mama nu avea loc de lucrurile mele (aceeasi mentiune ca mi le arunca daca nu vin sa le iau). au fot amestecate sentimentele, dar nu am putut arunca din ele, pur si simplu nu m-am indurat. oricum, nu-mi aduc aminte pe unde le-am pus si cred ca le voi gasi cand ma voi muta data viitoare….cand va fi aceasta data.

  2. Iar te muti???😯

  3. Eu am s-o deschid în scurt timp cînd vin acasă. O să fie ciudat, trist, haios, aiurea, dar în orice caz cuvîntul de ordine va fi „melancolic”. Dacă n-o fac acum, n-o s-o fac niciodată.

  4. Frumos sa-ti rememorezi propria viata. Se zice ca asta face omul cand imbatraneste sau in ultimele clipe din viata… Eu sper ca doar imbatranesti😛

  5. @Naicu: Sunt convinsa ca te vor incerca diverse stari, mai ales ca al tine amintirile sunt mai importante, mai puternice, mai dureroase, mai intense…

    @Metalshrine: E atat de placut sa-ti amintesti… poate ca imbatranesc, dar ma conserv bine!😛

  6. buei, ale mele is in pod. si acolo le las…🙂 restu-s in mansarda si uneori imi dau insomnii…🙂

  7. Io pe alea de la mansarda care nu-mi dadeau pace le-am lasat sa plece.😀

  8. Ultima oara cand am deschis cutia a fost acum vreun an-doi cand am inceput sa triez din ce carasem de la mama cand m-am mutat. Atunci am aruncat multe chestii, cursuri, caiete, agende, si mi-am amintit fel de fel de lucruri.
    Nici eu nu am mai recitit jurnalele de mult timp si poate ar fi bine sa o fac, sa imi amintesc lucruri si poate sa postez ceva de pe acolo.

  9. Cony, bine-ai venit! Da… si eu abia astept sa ma niste timp pt citit din amintiri!😉

  10. La prima mutare, prin 2008, datorita conjuncturilor, mare lucru nu am luat din amintiri. Doar cateva poze si…cam atat. La a doua mutare, in 2009, am avut grija sa incerc sa pastrez tot ce imi amintea de trecut. Cum legaturile cu familia sunt iremediabil distruse, fiecare avand partea lui de vina, mai mult eu, tot ce mi-a ramas sunt „pozele” din suflet, care vor ramane acolo pana voi incepe sa uit, sa nu mai fiu eu. Altfel spus, la batranete e posibil sa realizez ca sunt un om fara un trecut prea indepartat. Dar, cine stie daca ajung la acea batranete? La modul in care evolueaza lumea, presupunerile au ajuns sa fie mama esecului.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s