Autodistructivi

Se spune mai in gluma, mai in serios ca „ce-si face omul cu mana lui se numeste… lucru manual”. La fel cum se mai spune ca raul pe care si-l face omul singur nici cel mai mare dusman nu reuseste. Si bineinteles, pentru ce este cea mai mare strofocare, si chin interior si scenarita? Pentru viata personala! Iar eu cum sunt Mama Dolores, am vazut si am auzit atatea… incat cred ca nu ma mai socheaza aproape nimic.

Si stau asa si ma intreb… de ce atunci cand suntem dezamagiti in dragoste avem tendinte autodistructive? Sunt convinsa ca macar o data-n viata, fiecare s-a gandit cum ar fi fost lumea fara persoana lui/ei, cei din jur daca ar fi fost schimbati sau la fel, cum ar fi sa pateasca ceva, cum ar fi sa faca vreun gest ca sa-l pedepseasca pe cel care a ranit… ganduri, chestii, scenarii… sau cel putin si-a baut mintile. De ce oare cand suferim ne pierdem uzul ratiunii si nu ne mai pasa de noi? Cum sa ne iubeasca altcineva daca noi incetam s-o facem?

Cand suferim, nu ne mai intereseaza alte aspecte ale vietii. Si nicio alta problema din lumea asta nu e atat de importanta ca propria durere. S-a dus naibii relatia… parca toate merg anapoda, e un cerc vicios. Nu mereu, nu neaparat, zic eu… si daca stii cum sa iesi din el si sa-ti gasesti un echilibru, se linistesc apele. Ca nu poti imediat, ca nu vrei, asta-i alta treaba. La chestii din astea cred ca fiecare avem o mica doza de masochism in noi, ne place sa ne complicam si sa ne agitam, chiar daca stim ca intr-un final vom ajunge tot la acelasi rezultat.

E foarte posibil ca intr-o zi persoana care-ti spunea ca esti totul pentru ea si nu poate trai fara tine, sa vina sa-ti spuna ca poate bine merci sa traiasca fara tine si ca nu mai reprezinti nimic. De cele mai multe ori cam asa se intampla. Sau nu-ti spune direct, te lasa sa intelegi, sau descoperi singur/a chestii pe care n-ai fi vrut sa le afli niciodata… Si atunci, in loc sa-i spui cuvinte care dor, sa-l/s-o dai naibii… stai si te agiti. De ce s-a intamplat asa, de ce eu, de ce mi se intampla toate numai mie, cu ce am gresit… aoleu, aoleu… Si dai rewind la toata relatia, si stai si analizezi, iti amintesti… si te apuca pandaliile… daca nu eram eu, oare cum ar fi fost, oare am insemnat ceva, ah, ce mi-ar palcea sa am un accident ceva sau sa mor dracu’, sa vada cum e, sa sufere… ca oricum la cat doare mai bine nu mai eram, oricum totul e terminat pentru mine!

De cate ori n-am auzit chestii de-astea, sa fiu eu sanatoasa! Dar, Doamne Dumnezeule, de la spus pana la facut e mare diferenta… totusi, numai cand aud ma ingrozesc! E cea mai proasta si mai gresita gandire! Asa te scufunzi in depresie si nu te mai pescuieste nici cel mai tare psiholog. Iar daca recurgi la vreun gest si-ti faci rau, e egoism pur… si cred ca nu trebuie sa stau sa insir acum repercursiunile asupra celor care raman in urma. Nu judec pe nimeni, dar prefer sa nu stiu despre si sa nu am de-a face cu cazuri si situatii de-astea. Pentru ca eu consider ca nimeni si nimic pe lumea asta nu merita sa faci asa ceva! Tu esti cel mai de pret bun pe care-l ai, iar viata ta e cel mai de pret dar… nu-ti bate joc!

Toata lumea boceste si sufera dupa o relatie in care s-a implicat. Si eu mi-am baut mintile si mi-a fost rau a doua zi si mi-am revenit, si eu am plans zile intregi ca sunt cea mai ghinionista ever… poate mi-au trecut si mie ganduri rebele prin minte, dar ma iubesc prea mult sa-mi fac rau! Si, cu ce m-am ales? Cu experienta si invatamintele… ca statuie inca n-am. Si nici nu sunt sigura c-o s-ajung in Rai (inca sunt prea toanta).

Si femeile si barbatii sufera, poate, la fel de mult, dar se exprima diferit. Femeile bocesc de zici ca se termina lumea, universul se naruie, li s-a terminat viata… intens, se plang, depresii, nebunii… apoi, dupa ce se termina lacrimile (asa-mi place sa spun) se cam spala si durerea si isi revin, trec peste, merg mai departe. Barbatii inschimb, cand sufera, tin in ei, stau morocanosi, refuza comunicarea, rabufnind din cand in cand, tocmai de-aia la ei dureaza mai mult sa-si revina dupa o despartire. Poate de aici e si impresia gresita ca barbatii sufera mai mult decat femeile… cred ca sufera egal (asta bineinteles, daca le-a pasat).

Asa ca… dupa ce ca viata asta e scurta si oricum te loveste cand nu te astepti, de ce sa ne facem si noi un rau in plus? Nu mai bine mergem pe principiul „go with the flow”, bucura-te de ce ai, carpe diem etc. si vedem ce ne aduce nou si frumos fiecare zi?! Ba daaaaaaaaaa! Asa ca pentru voi, astia depresivii, lasati naibii prostiile si iesiti in lume zambind, o sa va fie mult mai bine!🙂

16 gânduri despre &8222;Autodistructivi&8221;

  1. Am fost si eu in situatia de mai sus, si oricat de patimasa eram, mi-am gasit o dna psiholog care a facut minuni in 3 sedinte…pentru ca doar de atat a fost nevoie la mine… crede-ma k sunt leoaica cu ascendent in capricorn, sunt f capoasa si cu greu ma poate convinge cineva cunoscut sa trec peste perioada depresiva; am observat ca o persoana total necunoscuta te poate „citi” atat de bine incat nici mamitzica ta nu o poate face:)… nu mi-e rusine sa spun ca am fost si la psiholog… recomand vizita la un psiholog bun, indiferent de „afectiune”… iti ia o piatra de pe inima – De atunci, ma gandesc altfel la persoana mea in interactiunea cu cei din jur… depresia e doar o faza care mai tarziu o sa vi se para un episod foarte amuzant! Capul sus si …:D !

  2. Yeap, corect, capul sus si smile!🙂 Si nu e o rusine sa mergi la psiholog. E de 100 de ori mai bine sa vorbesti cu cineva strain dar profi in ceea ce face, te ajuta cat ai spune… depresie.😛

  3. In primul rand: cine s-a sinucis?
    In al doilea rand, toate chestiile astea gen relatii, iubiri, despartiri, inseamna asteptari de la celalalt si de la ziua de maine. De aici vine si depresia… Neimpliniri.
    In al treilea rand, ma opresc acum.

  4. Cunosc bine situatiile de mai sus. „Prietenii stiu de ce” era o reclama, numai buna pentru anumite si oaresce stari.

  5. @Metalshrine: Nimeni, slava Domnului!😀 si dupa neimpliniri, vin si implinirile… karma stuff…

    @Mihai: Stiu…

  6. Eu una nu ma mai agit asa de tare, m-am jelit si eu destul la viata, ma mai jelesc din cand in cand cand poate se aduna foarte multe, dar rar. Si am invatat sa apreciez viata si sunt impacata si multumita cu si de mine.
    @Metalshrine, mai acum niste ani buni, o prietena de-a mea (pe atunci avea vreo 20-21 ani), s-a despartit de prietenul cu care de vreo 2 ani. Drama mare… mai ales pentru el, ca ea oricum nu se simtea niciodata implinita alaturi de el. Si el… ca sa o „pedepseasca” si sa se „razbune” s-a sinucis lasand un bilet in care scria ca a facut asta din cauza ei. Crede-ma…. eram implicata indirect, dar „razbunarea” a avut efect, toata familia lui sa-i sara ei la gat pentru ca pe el atat l-a dus capul sa faca, sa o linseze, sa-i ureze sa se duca langa el….

  7. @Croco: Lasa, ca si cu tine am facut ceva terapie! :* Nici nu stii cat ma bucur cand te vad acum fericita!🙂
    Cat despre povestea cealalta… o, Doamne…😦

  8. nici nu sunt obosita :)))) rectific „m-am jelit destul la viata MEA”, „prietenul cu care ERA” … chiar mi-era foarte foame cand am scris comentariul😆

  9. Salut, imi place tare mult blogul tau si de tine, scrii ft misto!

    Facem un link exchange?da o raita pe la mine si anunta-ma!

  10. Viata, asa cum este, cu bune si rele, merita totusi a fi traita, si daca este sa parafrazez o mare somitate in arta lincvistica, „in viata poti sa ai si succesuri, poti sa ai si esecuri…”, chiar daca destramarea unei iubiri te poate marca un pic sau mai mult, veti vedea cand veti ajunge la o varsta mai mare, ca aceste iubiri se incadreaza perfect in categoria <>! Vrem-nu vrem, fiecare dintre noi are o soarta iar cel (cea) sortit(a), va fi cu fiecare pana la sfarsitul vietii!

    P.S.: Ada, te rog mult, citeste articolul meu
    http://www.neacostache.com/2011/02/10/romani-sa-%C8%99tergem-lacrimile-din-ochii-unei-mame-%C8%99i-a-gemenelor-ei/
    si daca consideri ca aceste gemene merita ajutorul nostru, te rog, recomanda-l prin publicarea pe blogul tau, si prietenilor tai din blogroll.
    Multumesc din suflet!

  11. Croco, te inteleg. Se pare insa ca ai mancat prea mult… Acu dai pe-afara😆

  12. Oh well, am plans si eu, am iesit in club sa ma imbat si a doua zi am fost praf. Am tinut in mine ura mult timp, m-am inecat in munca sa uit , dar mi-a trecut. MI-am revenit, sunt bine si niciodata nu m-am gandit sa ma sinucid ( nici in cele mai grele momente de pana acum). Traiesc , iubesc si ma adaptez din mers😀

  13. Sa inteleg ca si la tine vin oameni care se tot vaita ca sufera si ca sunt nefericiti si asteapta consolare? Dar pe tine nu te intreaba nimeni daca esti okay, daca, poate, treci si tu prin aceleasi lucruri. Si nimanui nu-i trece prin cap ca te-ai saturat de problemele lor, care oricum sunt tampite, pentru ca si ei sunt tampiti.

  14. Cred ca poate cautam toti prea mult sa gasim un sens in relatii… sensul vietii !! de unde si dezamagirea ca nu e asa usor de gasit – sau ca ce parea ieri a avea sens azi brusc nu mai are !!.. proababil aceasta ne raneste pe toti adinc, cind cineva are aceasta putere asupra noastra – asociata cu sensul vietii – si brusc o intoarce impotriva ta…

    Cind sunt ‘deprimat’ eu ma gindesc la relatiile de mai de mult, si ciudat cu experientza poti vedea clar ce nu ‘functiona’ in acele relatii si unde atit tu cit si ea au gresit cu adevarat – adica ce a contant, si ce a contat in final nu e ceea ce credeai sau te asteptai… De multe ori pare chiar copilaresc pentru ce ai suferit si probabil asta e si in prezent – in final suferi exact pentru ce nu conteaza in final .. dar nimeni n-are monopol pe suferintza. Deci sfatul pe care mi l-as da mie legat de relatiile mele moarte este … sa fi mers pe alte directii decit cele pe care am insistat, cind iubirea incepea sa se duca, si de multe ori sa caut sa fi trait fara a proiecta un sens al vietii pe celalalt !!

    A trai clipa si a trai ce este … pare cel mai plauzibil ca solutie asta pare a fi sfatul din Ars Amatoria (Arta Dragostei) a lui Ovid.. din pacate insa toti cautam mai mult si toti pentru bine pentru rau, din educatie din natura noastra urmarim sa gasim un ‘sens al vietii’.. Intrebarile mele cheie la care n-am raspuns sunt .. de ce sensurile vietii fiecaruia care le ducem in noi .. sunt asa greu de schimbat si de ce mai ales sunt atit de greu sa se suprapuna … Poate cei cu suflet adevarat sau cu minte multa stiu sa-si joace cartea si sa-si suprapuna ‘sensul vietii’ peste cel al celor pe care ii iubesc… Eu nici la a 3-a casnicie nu stiu sa fac asta bine – insa nu mai putin se pare ca femeile ma doresc de barbat si de sot !

    Sentimentul meu este ca etern tinem doar un ciob in mina un ciob din ceva mai mare si nu stim exact unde acel ciob apartine exact dar stim unde am vrea sa-l punem si cam cu cine … Asta e un sentiment si o iluzie ce am avut-o in fiecare iubire… Si sincer cred ca natural fugim de iubirea adevarat si ne flagelam cu ‘suferintza’ ca nu gasim acel loc ideal sau persoana…

    Daca e sa-i ascultam pe poeti cum nimeni nu-i asculta .. in iubire ar trebui sa intram cu idea ca suntem novici nu cu idea ca stim totul de la inceput !! cu idea ca vom gresi si vom fi raniti in masuri diferite … la fel idea ca vom ierta si v-om fi iertati in masuri la fel de diferite – si ca poate sensul vietii ne apartine sa-l descoperim singuri nu prin ai subjuga pe altii cu el ! Dar oare ne putem abtine??

    http://626.plug-u.net/media/335/London_Relations_-_1/
    .

  15. Draga mea, eu trăiesc live despărțirea, chiar într-un mod deosebit: am plecat împreună din țară, teoretic cu același scop. Și așa cum am spus, o astfel de experiență unește un cuplu sau îl rupe definitiv. Deci, dacă vreți să vă testați relația, încercați să emigrați :))) Mișto e că încă nu s-a întors în țară, mai stă câteva săptămâni. Noi suntem despărțiți, dar trăim în același apartament😀 Ideea e că nu a fost ușor să realizez că voi rămâne singură (teoretic singură) cu drumul meu, încă foarte la început, într-o altă țară, cu altă educație și cultură, cu altă limbă, etc., dar legat strict de relație, pot spune sincer și zâmbind că mă bucur că s-a întâmplat, nu sufăr că s-a terminat. Probabil am învățat asta cu timpul, așa cum probabil că sunt oameni care nici la 60 de ani vor reacționa isteric, dement și egoist.

  16. Cineva mi-a spus că are tendința asta autodistructivă pentru că îi e teamă să nu devină narcisist… mă întreb dacă ați păsa de tine și a te trata cu demnitate a devenit așa un defect…!?!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s